Răspunsuri duhovniceşti:Ascetismul ortodox este asumat şi de neortodocşi

Părinte, cum este privită asprimea postului ortodox de către celelalte confesiuni creştine în Occident?

Deşi nu este generală, deschiderea celorlalte confesiuni creştine fată de Ortodoxie este suficient de prezentă în contactul cu aceasta. Cum acest contact nu poate rămâne unul pur teoretic, există multe puncte în care ortodocşii pot da o mărturie concretă despre modalitatea lor de vieţuire. Postul este unul din aceste puncte. Bineînţeles, orice practică ascetică trebuie înţeleasă în primul rând de către cel ce o asumă. Riscul de a distorsiona anumite aspecte şi de a oferi o imagine falsă asupra postului poate fi foarte ridicat, atunci când nu există o percepţie eclesială a abstinenţei din partea ortodocşilor. În general, toate rânduielile orotodoxe sunt privite cu interes în Occident, fără a se aduce în discuţie prea des dacă aceste rânduieli sunt prea aspre. Întreaga viziune ortodoxă, teoretică cel puţin, asupra postului insistă asupra unor elemente importante: percepţia eclesială, de care am amintit mai sus, depăşirea individualismului sec atunci când postim, bucuria intrării într-o perioadă de reevaluare a direcţiilor de vieţuire (postim pentru că astfel intrăm, smerindu-ne, în rânduiala Bisericii întregi, care propune aceste perioade de post nu aleatoriu, ci în cadrul unor contexte foarte precise: curăţirea de patimi, pregătirea Învierii etc.). Se observă la unii credincioşi ai altor confesiuni creştine o dorinţă de "întrupare" a teoriilor "despre credinţă", avansate în diferite contexte. Omul are nevoie de exprimare trupească a conţinutului credinţei şi, de aceea, uneori, eforturile ascetice propuse de Ortodoxie sunt asumate foarte firesc de credincioşi ai altor confesiuni. Repet, nu putem generaliza aceste realităţi. Personal, cred că o mărturie fermă şi conştientă din partea ortodocşilor despre toate aceste aspecte (post, paza gândurilor, metanii etc.) este calea cea mai sigură de a descoperi altora un univers care adesea riscă să nu fie înţeles la adevărata valoare. Asprimea postului ortodox poate deveni, aşadar, calea cea mai chirurgicală de înţelegere a dreptei-credinţe de către ortodocşii înşişi, dar şi de către ceilalţi, şi este sigur faptul

că o bună percepţie asupra postului ajută mult la depăşirea eventualelor lacune de înţelegere.

De ce nu este suficientă doar abţinerea de la anumite alimente pentru a îndeplini postul şi de ce avem nevoie şi de o dimensiune spirituală a postirii?

De fiecare dată când Biserica ne pune înainte o perioadă de post, scopul este foarte clar: ni se oferă premisele unui cadru mult mai concret de luptă cu patimile. Deturnarea de la acest scop, precum şi de la celelalte scopuri ale postirii (pregătirea pentru o mare sărbătoare, crearea unei dispoziţii adecvate pentru rugăciune, renunţarea la egoismul consumist etc.) poate avea consecinţe neprevăzute pentru cei care postesc; dieta alimentară, pentru unii mai accesibilă, pentru alţii mai greu de împlinit, nu trebuie sub nici un chip să se substituie postirii însoţite de dimensiunea ei duhovnicească. Credinciosul nu devine un împlinitor al unor prescripţii alimentare, ci renunţarea la anumite alimente este obligatoriu fondată pe finalitatea oricărei lupte ascetice: împărtăşirea cât mai conştientă de harul lui Dumnezeu. Ne abţinem de la anumite alimente doar pentru că experienţa Bisericii arată că aceasta este soluţia cea mai eficientă în lupta cu patimile. Asumând această tradiţie, vom posti cu adevărat, iar riscul unei simple diete alimentare va fi înlăturat.