Răspunsuri duhovniceşti: Asupririle timpurilor noastre

Preasfinţite Părinte Episcop Andrei, Biserica îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Serghie şi Vah, mucenici din secolul al III-lea, din vremea prigoanelor împotriva creştinilor. Ce învăţăm de la aceşti sfinţi astăzi, când creştinismul, deşi liber, suferă din cauza secularismului şi a ateismului?

Călăuze şi repere ale trăirii creştine autentice, mucenicii din secolele de început ale creştinismului au rămas ca nişte stavile de netrecut împotriva ereziilor şi a potrivnicilor Bisericii, prin învăţătura lor şi prin trăirea experienţelor dumnezeieşti încă din această viaţă. Astfel de persoane au fost cele care au urmat exemplul lui Hristos, dorind să-şi piardă trupurile lor prin chinurile suportate cu atâta bărbăţie pentru a-şi câştiga sufletele, pentru a şi le mântui.

Mucenicii, căci despre ei vorbim, au ars ca nişte torţe vii, fiind aprinse de focul dumnezeirii şi mistuite de văpaia dorului de a suporta patimile Mântuitorului pentru a se urca la ceruri în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost harnici şi nevoitori lucrători în ale virtuţilor creştineşti, adică ai credinţei în Hristos, ai nădejdii în mântuirea sufletelor lor şi ai dragostei care i-a mânat prin cele mai grele încercări, patimi trupeşti, martirii, pentru a ajunge la Dumnezeu, iar acum mijlocitori la Tronul dumnezeiesc pentru noi.

În vremurile noastre, prigonirile împotriva creştinilor s-au schimbat, armele pătimirilor au primit numele de secularism şi ateism, iar arma principală cu care le putem birui, pe lângă virtutea credinţei, a nădejdii şi a dragostei, este răbdarea. Aceasta a fost şi o caracteristică a martirilor din primele secole creştine, dar şi a martirilor din aceste timpuri care-şi netezesc drumul mântuirii practicând această mare virtute.

Secularismul înseamnă pierderea vieţii adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul autentic. Secularismul reprezintă respingerea ethosului eclesial şi infiltrarea aşa-numitului duh lumesc în viaţa noastră care perverteşte esenţa Bisericii.

Când a apărut secularismul?

A început, mai cu seamă, după încetarea persecuţiilor. În timpul persecuţiilor, creştinii credeau şi trăiau cu adevărat. Când creştinismul a devenit religie oficială de stat, a început falsificarea credinţei şi a vieţii creştine. Anahoretismul şi mai târziu monahismul s-au dezvoltat ca o reacţie la această secularizare.

Ateismul este un frate mai mic al secularismului, care cuprinde pe toţi cei care au concepţia care se bazează pe negarea existenţei oricărei divinităţi. Acesta este cauzat de libertate rău înţeleasă, libertate care pe unii i-a apropiat de Dumnezeu, iar alţii, printr-o lucrare a potrivnicului, au ajuns la concluzia că nu mai cred în divinitate. Vedem astfel că numai prin credinţa, nădejdea, dragostea, răbdarea şi dreapta socoteală primită de la Dumnezeu reuşim să biruim asemeni mucenicilor asupra acestor asupriri ale timpurilor noastre.