Răspunsuri duhovniceşti: Binecuvântarea roadelor pământului

Părinte, ce tradiţii există în parohiile de la sate legate de sfinţirea roadelor şi de prinoasele aduse toamna la biserică?

Toamna este vremea strângerii roadelor. Acest anotimp aduce, desigur, o mare bucurie pentru că este timpul în care se gustă din toate roadele pământului şi se mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate cele dăruite. Acum se încheie vechiul an agricol şi se începe altul nou, pregătindu-se totodată şi semănăturile pentru anul care începe. Aşadar, orice sfârşit este un început, după cum şi în viaţa fiecărui om sfârşitul vieţii pământeşti face trecerea spre viaţa veşnică. Astfel, anotimpul acesta semnifică şi timpul judecăţii lui Dumnezeu, când fiecare om va trebui să-şi prezinte roadele vieţii sale înaintea Dreptului Judecător. Plantele roditoare, în special măslinul, au fost asemănate de Mântuitorul Iisus Hristos cu sufletul omului. Ele sunt pentru noi un motiv de a ne gândi la ce fel de roade vom aduce noi lui Dumnezeu în viaţa aceasta.

În Vechiul Testament exista porunca lăsată de Dumnezeu ca fiecare familie să aducă la templu prinos din roadele sale pentru ca acestea să fie binecuvântate de preoţi. Cu acest gând credincioşii din anumite parohii, în special cei de la sat, atât vara, în timpul coacerii poamelor, aduc la biserică daruri de pârgă pentru a fi binecuvântate, cât şi toamna, după culesul tuturor roadelor, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile bogate primite. Prinoasele aduse înaintea Sfântului Jertfelnic ca mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru rodul bogat al muncii omului sunt de obicei primele roade culese, semn al sfinţirii şi întăririi legăturii omului cu Dumnezeu. Înfrânarea în faţa lui Dumnezeu şi negustarea dintr-un anumit fel de rod înainte de a-i oferi Lui sunt o dovadă a dragostei, pe care Dumnezeu nu o va lăsa nerăsplătită. Aşa cum observăm din conţinutul rugăciunii la aducerea darurilor de pârgă: "Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit fiecăruia dintre noi să-Ţi aducem Ţie, după putinţă, ale Tale dintru ale Tale; Care dăruieşti, ca răsplătire pentru aceasta, bunătăţile Tale cele veşnice; Cel ce cu bună plăcere ai primit darul cel după putere al văduvei, primeşte şi cele aduse acum de robul Tău şi-l învredniceşte ca acestea să fie socotite în vistieriile Tale cele veşnice, iar lui dăruindu-i îmbelşugată desfătare a bunătăţilor Tale celor din această lume, împreună cu toate cele ce-i sunt de folos". Deci, ce observăm? Binecuvântare în această viaţă şi răsplată veşnică, deoarece printr-un mic dar se binecuvântează tot întregul.

Prinoasele aduse ca mulţumire lui Dumnezeu reprezintă şi acte de milostenie?

Din darurile binecuvântate se împărtăşesc toţi credincioşii, dar mai ales cei lipsiţi şi nevoiaşi, care ar trebui să se împărtăşească de roadele şi darurile bogate ale celor mai avuţi şi binecuvântaţi. În acest sens Biserica vine în sprijinul şi ajutorarea celor lipsiţi, rânduind ca în perioada toamnei să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul căruia i-a rodit ţarina, cu tânărul bogat, spre a căuta să sensibilizeze pe cei avuţi, ca să se apropie şi să vină spre cei cărora peste iarnă are să le fie mai greu. După cum am amintit, strângerea tuturor roadelor pământului corespunde cu încheierea vechiului an agricol, însă acestora le urmează semănatul pentru următorul an agricol, faţă de care Sfinţii Părinţi au avut grijă să rânduiască în perioada aceasta, de toamnă (în jurul datei de 16 octombrie), citirea pericopei evanghelice care se referă la pilda semănătorului. Astfel odată cu semănatul pământului trebuie să fie pus cuvântul lui Dumnezeu în pământul cel bun al sufletelor credincioşilor în vederea culegerii roadelor celor bune la vremea rânduită de Dreptul Judecător.