„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: Biruinţa Crucii
Această săptămână se numeşte Mare nu pentru că ar avea altă dimensiune temporală faţă de celelalte săptămâni, ci pentru că lucrurile Mari pomenite în aceste zile depăşesc orizontul de sens al cuvintelor şi se lasă cuprinse doar de taină. Ce ar putea să mai rostească omul înaintea lui Hristos Cel Răstignit sau în faţa Mormântului Său? Ce retrăim în Vinerea Mare?
În Vinerea Mare pomenim sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Pătimiri ale Domnului şi mărturisirea tâlharului care a dobândit Raiul. Ceea ce Adam nu a ştiut să împlinească, Hristos, noul Adam, a împlinit. Toate momentele lucrării mântuitoare a Mântuitorului Hristos au fost descoperite profeţilor şi drepţilor Vechiului Testament, care le-au vestit lumii; se plineau astfel voia lui Dumnezeu Tatăl şi făgăduinţa răscumpărării din rătăcirea păcatului. Ce înseamnă pentru noi trecerea pe sub Sfântul Epitaf? Trecând pe sub Sfântul Epitaf, ne facem părtaşi morţii lui Hristos, spre a putea învia împreună cu El; înviem dintr-o viaţă de păcat, de negură şi înstrăinare de Dumnezeu, pregustând astfel Învierea cea de obşte. Trebuie să recăpătăm sensul acestor gesturi. De ce se vorbeşte despre biruinţa prin moarte? Nu este moartea însăşi un eşec? Dacă, înainte de Hristos, Cântarea cântărilor vestea că "Iubirea ca moartea e de tare (...) marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească" (8, 6-7), Crucea Golgotei ne arată o iubire mai tare decât moartea, o iubire îndurătoare şi smerită, de neînvins. Se adeverea cuvântul Său: "Eu sunt păstorul cel bun şi Îmi pun sufletul pentru oile mele." (Ioan 10, 14-15) Ce legătură ar putea fi între marile momente ale lucrării mântuirii? Abia acum parcă înţelegem rostul Întrupării: dacă Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi întrupat şi nu S-ar fi născut, nici nu ar fi putut muri; iar dacă nu ar fi murit, nu ar fi înviat din morţi; iar dacă nu ar fi înviat din morţi, atunci nu ar fi biruit moartea şi nu ar fi zdrobit împărăţia ei; şi dacă nu ar fi biruit moartea, oare cum ar fi putut ridica la viaţă pe omul căzut sub moarte, prin păcat? Neascultarea legată tot de lemn, prin pomul raiului, este înlăturată acum prin pătimirea şi jertfa Mântuitorului: "S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte. Şi încă moarte pe cruce." (Filipeni 2, 8) Din ce moarte ne-a scos Dumnezeu? Am cunoscut iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru noi, iar braţele Crucii "cheamă pe toţi cei împrăştiaţi în toate părţile la cunoaşterea de Dumnezeu" (Sfântul Irineu de Lyon). Dacă în duminica a treia din acest Post am primit întărire prin cinstirea Sfintei Cruci, acum ea mijloceşte mântuirea. Pentru că Hristos a fost Om adevărat, moartea Sa pe Cruce a fost deplină şi adevărată. Dar fiind şi Dumnezeu adevărat, moartea Sa nu a încheiat totul, pentru că iubirea a învins şi viaţa a învins. Răstignirea însăşi este o biruinţă, dar acum, în Vinerea Mare, ea este învăluită în taină, pentru ca în noaptea Învierii să fie vestită tuturor. Fără această încredinţare şi nădejde, viaţa noastră ar fi de neînţeles. Lumina candelei şi a lumânării curate ni s-au părut firave de-a lungul Postului, dar acum ele primesc biruinţa Crucii, prin care putem înălţa glasul împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: "Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos!".