Răspunsuri duhovniceşti: Biserica este psaltirea care cântă armonios

Preacucernice părinte Picu Ocoleanu, mai este prezentă sfinţenia în viaţa creştinului ortodox contemporan? Mai sunt ei căutători de sfinţenie?

Fiecare dintre noi suntem ca nişte baterii care trebuie să se încarce cu energie dumnezeiască. Sfinţii sunt sfinţi pentru că s-au încărcat de energiile necreate ale Sfintei Treimi. Uitându-ne la icoanele Bisericii, la aureolele sfinţilor, putem observa cu uşurinţă acest lucru. Sfinţii sunt ca nişte baterii încărcabile. Spre deosebire de aceştia, singura noastră problemă este dorinţa de a ne lăsa încărcaţi de darurile lui Dumnezeu. Numai în felul acesta putem deveni una cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi. Fără îndoială că nu ne putem numi părtaşi ai firii dumnezeieşti, pentru că îndumnezeirea nu înseamnă a ne face dumnezei după fire, ci dumnezei după virtute. În acestă situaţie sfinţii sunt aceia care şi-au îndeplinit cel mai desăvârşit această vocaţie. Ei sunt dumnezei după har, pe care continuă să-l iradieze atât în viaţa lor, cât şi după moarte. Aşa se face că închinându-ne la sfintele lor moaşte primim mare ajutor de la ele. Este implicit ajutorul pe care ni-l împărtăşeşc sfinţii prin intermediul trupurilor lor pe care Dumnezeu le-a învrednicit de neputrezire.

În comuniunea cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, Biserica noastră este o Biserică a rezonanţei. Rezonăm cu toţii. De multe ori la Sfânta Liturghie rezonează întreaga Biserică: cântă preotul în altar, cântă psaltul la strană şi cu el întreaga biserică. Biserica este ca o psaltire cu mai multe coarde care redau acelaşi sunet armonios. În această simfonie desăvârşită, noi, credincioşii, rezonăm de Duhul Sfânt, rezonăm de har. Rezonăm de asemenea şi prin minunile pe care le fac sfinţii. O biserică fără sfinţi este o biserică moartă. Iată deosebirea dintre noi creştinii şi celelalte comunităţi sau aşa-zise biserici care nu au cultul sfinţilor. Ele sunt lipsite de rezonanţă. Biserica noastră este o Biserică vie care se împărtăşeşte de harul lui Dumnezeu, care se împărtăşeşte de energiile acestea vindecătoare, o Biserică a sfinţilor, o Biserică a sfintelor moaşte, o biserică în care sfinţii, aşa cum se spune în Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, "s-au făcut alifie vindecătoare şi doctori pentru sufletele şi trupurile noastre".

De ce avem nevoie de sfinţenie în viaţa noastră?

Până la venirea Mântuitorului, grecii îl înţelegeau pe om ca pe o fiinţă prefectă, ca pe o fiinţă fără de stricăciune. Să privim statuile lor care înfăţişează frumuseţea trupului uman, poate mai curând ideală decât reală. Toate acestea sunt puse sub semnul întrebării de Mântuitorul Hristos care vorbeşte despre om ca despre o fiinţă care s-a îmbolnăvit odată cu căderea în păcat. Existenţa noastră este una patologică după această cădere. În aceste condiţii, miezul existenţei creştine este însănătoşirea. Dacă ar trebui să dăm un sinonim pentru mântuire, atunci pe acesta ar trebui să-l alegem: însănătoşire. De aceea poporul cel bine-credincios aleargă la moaştele sfinţilor să ia acest har, să ia vindecare. Aceste lucruri ne demonstrează încă o dată că mântuirea nu este ceva abstract, ci ceva cât se poate de concret care începe în carnea noastră, în viaţa noastră şi în existenţa noastră.