Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Bucuria credinţei şi importanţa tradiţiei

Răspunsuri duhovniceşti: Bucuria credinţei şi importanţa tradiţiei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 03 Iul, 2011

Părinte profesor, ce spun canoanele Bisericii despre comportamentul religios al femeii care trece prin "perioada de curăţire lunară"?

Dintre canoanele care vorbesc în mod particular despre comportamentul religios al femeii aflate în perioada de curăţire lunară, Canonul 2 al Fericitului Dionisie, arhiepiscopul Alexandriei, spune: "Iar în privinţa femeilor care au curăţirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele aşa să intre în Casa lui Dumnezeu, socotesc că a şi întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucernice, n-ar îndrăzni, aflându-se aşa, să se apropie de masa cea sfântă sau să se atingă de Trupul şi Sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea curgerea sângelui de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga pentru a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat şi cu sufletul, şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte şi de Sfintele Sfinţilor". Precum se poate observa din conţinutul acestui canon, autorul, făcând aluzie la atitudinea femeii din Evanghelie, care s-a atins doar de haina Mântuitorului şi nu de Domnul Însuşi, consideră că este un gest de bun-simţ duhovnicesc pentru o femeie creştină ca, într-o astfel de perioadă, să nu se apropie de Sfânta Împărtăşanie, recomandându-i-se însă rugăciunea stăruitoare, spre dobândirea ajutorului din partea lui Dumnezeu.

Un alt text elocvent îl constituie Canonul 1 al Sfântului Atanasie cel Mare († 373), în care Sfântul Părinte consideră că oprirea femeii de a frecventa biserica în perioada ei lunară este un "vicleşug al diavolului" şi nicidecum o dovadă de evlavie. Iată cuvintele Sfântului Atanasie: "Căci, spune-mi mie, iubite şi prea cucernice, ce păcat, sau necurăţie, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se elimină prin nări, şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viaţă. Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! "Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi"; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe aceasta. (...) Şi de ar zice cineva acum desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că şi doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile spre a elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, şi mucoasele cele ce se elimină din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când Însuşi Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri?" (după cum spune arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca).

În baza acestor texte şi intepretări, putem constata, în primul rând, faptul că, precum Însuşi Mântuitorul o spune, El nu a venit să strice Legea şi Proorocii, ci să o plinească. De aceea, prescripţiile formale ale Vechiului Legământ au fost înduhovnicite în credinţa creştină a iubirii. Mântuitorul arată că esenţial nu este respectarea unor forme, ci spiritualizarea fondului, prin iubire şi în scopul mântuirii.

Putem, astfel, afirma, în problema pe care am pus-o în discuţie şi în virtutea unei astfel de morale a iubirii şi desăvârşirii, că perioada lunară din viaţa femeii nu este un păcat în sine, deşi este urmare a păcatului celui dintâi. O femeie care trăieşte în păcate grele nu are perioade de curăţie sau necurăţie lunară, ci în toate ale existenţei se află în păcat, iar curăţirea o dobândeşte prin "botezul lacrimilor", prin mărturisire sinceră şi curată, secondată de o dorinţă fermă de schimbare şi îndreptare. La fel, o femeie, o soţie şi o mamă evlavioasă, preocupată de sporirea ei duhovnicească şi de mântuirea "casei sale", nu este mai mult sau mai puţin curată, în funcţie de un anumit bioritm şi de o anumită perioadă a lunii, ci ea este în starea de har şi binecuvântare continuă din partea lui Dumnezeu, indiferent de slăbiciunile sau neputinţele sale trupeşti.