Răspunsuri duhovniceşti: Bucuria de a sluji Domnului

Părinte, a sluji lui Dumnezeu este o bucurie desăvârşită. Vă rugăm să ne vorbiţi despre bucuria slujirii în faţa Domnului şi bucuria omenească.

Ortodoxia este prin excelenţă o taină a bucuriei, bucuria este cea care întruchipează în inima omului puterea de a-L cunoaşte, de a-L simţi, de a-L trăi în mod constant şi valoric pe Hristos, Cel ce a biruit moartea cu moartea pe moarte călcând şi a dăruit nouă celor ce-L urmăm până la sfârşitul veacurilor puterea de a birui neputinţele noastre; de multe ori ceea ce ne este pus înainte este precum o încercare sau un mod pedagogic prin care Dumnezeu doreşte să ne alinieze pe un drum bun, ascendent, care să fie un parcurs spre veşnicie.

Între bucurie şi veşnicie este o foarte mare similitudine, pentru că veşnicia fără bucurie este ceva ce nu se poate concepe, iar bucuria fără veşnicie este un fapt ce nu are sens. Deci între bucurie şi veşnicie există trăirea nădejdii, ce face legătura într-un mod miraculos între bucurie şi veşnicie.

Omul în viaţa lui are diferite momente în care trăieşte dimensiuni sufleteşti antagonice, şi uneori extrem de variate de la o clipă la alta, de la o zi la alta, sunt situaţii în care, spre exemplu, la moartea unui părinte sau a unui copil nu poţi vorbi despre bucurie, însă bucuria de a-i sluji lui Dumnezeu nu este precum bucuria omenească, pe care noi o simţim, spre exemplu, când primim un cadou sau când avem parte de un eveniment familial deosebit. Bucuria duhovnicească este o stare de pace lăuntrică, în care Hristos însufleţeşte inima omului şi-l face să constate dinamic că viaţa lui are un sens, am putea spune că bucuria de a-i sluji lui Dumnezeu este de fapt găsirea sensului vieţii noastre duhovniceşti.

Când simţim bucuria vieţii duhovniceşti mai intens?

În momentul când viaţa noastră duhovnicească are un sens ascendent-soteriologic, care merge spre înviere, atunci pacea Duhului Sfânt se sălăşluieşte în inima omului, iar omul devine purtător de nădejde şi împlinitor al bucuriei de a-i sluji lui Dumnezeu.

Atunci când un preot slujeşte Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, atunci el trăieşte această bucurie într-un mod mult mai palpabil, prin faptul că în interiorul fiinţei sale primeşte cinstitul Trup şi preascumpul Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ceea ce este o anticipare a bucuriei celei veşnice. Bucuria euharistică din care preotul şi credinciosul pregătit pentru acest moment se împărtăşesc este o pregustare, o anticipare a bucuriei celei veşnice. Bucuria este cea care nu se manifestă printr-o exaltare exterioară deosebită, ci este vizibilă în limpezimea şi acurateţea cu care omul reuşeşte să înţeleagă sensul vieţii lui. Bucuria este cea care îl face pe om să aibă această dimensiune transcendentală. Vedem această bucurie pe chipul sfinţilor, ei nu sunt întruchipaţi surâzând, având o bucurie exterioară exaltată, ci uitându-ne la ochii lor sesizăm o bucurie interioară care este mai mult decât evidentă.

Această bucurie a slujirii lui Dumnezeu trebuie să o găsim mai ales prin rugăciune, prin meditarea la cuvântul Scripturii, prin citirea vieţilor sfinţilor, prin exersarea postului şi mai ales prin Sfintele Taine în fiecare zi.

Dimensiunea bucuriei slujirii lui Dumnezeu nu este una angrenată într-un timp aparte, ci ea trebuie să fie un timp care nu se mai opreşte, un timp la care toţi suntem chemaţi să fim prezenţi şi să fim părtaşi.