Răspunsuri duhovniceşti: Buna relaţie a creştinului cu preotul duhovnic

Părinte, în perioada acestui post, fiecare creştin vine la Sfânta Biserică şi se pregăteşte prin post şi rugăciune pentru întâmpinarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Cum trebuie să venim în această perioadă la duhovnic pentru a ne spovedi cum se cuvine?

Pregătirea credinciosului care vine la spovedanie în faţa preotului duhovnic se face prin rugăciune. Să ne gândim la duhovnic ca la un părinte întru Domnul.

Întâlnirea cu preotul duhovnic trebuie să fie una în care eu prezint simplu nişte probleme de ale mele, nişte stări pe care le-am trăit eu, păcate care m-au îndepărtat de Dumnezeu, şi mă rog la Dumnezeu înainte de a ajunge la duhovnic pentru ca Domnul să-i descopere sfatul cel bun pentru mine. Duhovnicul este persoana care ştie şi mă călăuzeşte pas cu pas în viaţa duhovnicească, ştie pasul următor pe care eu trebuie să-l fac.

Când ne spovedim, nu de puţine ori suntem selectivi cu ceea ce ne spune duhovnicul, unele lucruri le împlinim, dar pe altele le lăsăm. Este bine să procedăm astfel?

Eu sunt liber să primesc un cuvânt sau să nu-l primesc, nu mă forţează nimeni, de aceea şi întreaga viaţă duhovnicească se bazează pe libertate. Eu caut liber pe cineva care să mă călăuzească, şi la fel şi persoana respectivă, fără constrângeri, acceptă să-şi ia povara aceasta de a mă călăuzi. Orice judecată asupra duhovnicului, asupra felului în care mă duhovniceşte poate să taie legătura mea cu Dumnezeu. Am conştiinţa că harul iertării vine prin rugăciunea pe care o face duhovnicul, prin punerea mâinilor peste capul meu. Sigur Dumnezeu este cel care dă iertarea şi el este cel care dezleagă. Pe de altă parte, şi Dumnezeu pecetluieşte iertarea printr-un mod văzut, acela al punerii mâinilor şi al semnului crucii pe care îl face peste capul celui care vine să se pocăiască şi astfel primeşte dezlegarea de o legătură care era asupra lui.

În momentul când eu încep să-mi analizez duhovnicul, practic îl privesc doar la nivelul omenesc, nu ca pe cineva prin care îmi vorbeşte Dumnezeu şi care îmi grăieşte un cuvânt pentru mine; dacă voi începe să-l analizez şi dacă voi începe să fiu selectiv asupra cuvintelor care îmi convin sau nu-mi convin, îmi plac sau nu-mi plac, voi sfârşi prin a mă răzvrăti pentru un cuvânt care nu îmi place sau care nu mi-a picat bine. Duhovnicul s-ar putea să-mi spună lucruri care nu îmi plac sau nu-mi sunt uşor de săvârşit, tocmai pentru că este vorba despre o viaţă în duh, superioară vieţii trupeşti, iar în lucrarea duhovnicească preotul duhovnic se aseamănă unui chirurg, care scoate afară ceea ce este putred şi rău. Nu este uşor să suporţi o operaţie, dar chiar faptul că sesizez că acel cuvânt pe care l-am primit atinge un loc sensibil în mine, înseamnă că eu chiar am o problemă acolo, şi de aceea Dumnezeu prin gura duhovnicului îmi dă un cuvânt care să mă tămăduiască de o neputinţă, slăbiciune, patimă ascunsă.

Multe lucruri nu-mi sunt evidente, însă duhovnicul priveşte obiectiv lucrurile şi îmi dă ceea ce se numeşte canon sau medicament, pe care şi eu dacă aş fi obiectiv cu mine mi l-aş da. Dumnezeu a rânduit ca oamenii să se socotească şi cu alţii, ca să nu fim singuri, individualişti şi egoişti. Biserica este comuniune şi nimeni dintre cei care se află în Biserică nu sunt singuri, toţi suntem legaţi prin legături nevăzute.