Răspunsuri duhovniceşti: Bunătatea şi vederea lui Dumnezeu

Părinte, cum ar trebui să vadă, să înţeleagă omul pe Dumnezeu?

Pe Dumnezeu trebuie să-l vedem ca fiind bunătatea absolută şi dacă îl vom vedea aşa, viaţa noastră va avea alte principii; relaţiile cu oamenii şi cu întreaga creaţie a lui Dumnezeu sunt mult mai bune şi mai trainice. Dacă vom privi în Sfânta Scriptură, vom vedea că dincolo de dreptatea lui Dumnezeu, cele mai multe expresii raportate la oameni sunt de bunătate, de modul cum Domnul se comportă exemplar în relaţiile cu oamenii. Cel mai elocvent exemplu îl avem atunci când Domnul Hristos umbla printre oameni şi încerca să le ofere modelul de comportament prin prisma bunătăţii Sale. Ori de câte ori cineva încerca să acuze pe altcineva pentru un păcat sau pentru o anumită încălcare a legii iudaice, Domnul Hristos venea cu exemplul bunătăţii şi arăta că dragostea trebuie să primeze şi bunătatea trebuie să aducă roade. Tocmai de aceea şi cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola I Corinteni vine şi arată că dragostea este mai presus de toate, şi atunci când vorbim despre bunătate suntem convinşi că la rădăcina bunătăţii stă dragostea, care nu vine decât de la Dumnezeu.

Pe Dumnezeu îl vedem în fiecare zi în oamenii din jurul nostru, pentru că oamenii poartă chipul lui Dumnezeu, şi aceia care încearcă să se asemene cu El prin modul lor de comportament denotă că sunt mult mai aproape de Dumnezeu. Unii dintre noi încearcă să se asemene prin faptele lor cu Domnul şi fac voia Lui, iar acest lucru arată că aceia respectă şi cinstesc pe Dumnezeu.

Îl putem vedea pe Dumnezeu în fiecare zi, chiar atunci când ieşim din casa noastră, în orice loc de pe lume îl putem regăsi pe Dumnezeu, din firul de iarbă şi până la cea mai frumoasă floare de pe pământ sau la cea mai neînsemnată parte a creaţiei, deşi toată creaţia este însemnată, nimic nu este fără rost pe lumea aceasta. Atunci când te uiţi în jurul tău, când eşti într-un pelerinaj sau undeva pe un deal sau munte şi vezi râurile, pădurile, iarba, cerul deosebit, îţi dai seama că toate acestea sunt creaţia lui Dumnezeu şi prin ele vezi pe Dumnezeu şi simţi dragostea pe care El a avut-o când a creat omenirea şi tot ceea ce există. De fiecare dată, la Taina Sfântului Botez ne închinăm şi înainte de sfinţirea apei preotul rosteşte: "Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale", pentru că atunci când rostim aceste cuvinte trebuie să fim cu mintea la tot ceea ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu şi să ne dăm seama că într-adevăr nici un cuvânt de-al nostru nu poate să aducă lauda şi slava cuvenită lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei pe care ne-a lăsat-o nouă tuturor.

În ce măsura oglindesc preoţii pe Hristos în viaţa lor?

Noi, ca oameni ai altarelor şi slujitori ai lui Hristos printre oameni, nu trebuie să facem altceva decât să prelungim activitatea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ; noi suntem cei care ducem mai departe învăţătura Mântuitorului şi cei care o fac ca ea să prindă rod, să nu ajungă nici în locuri pietroase, nici cu spini, ci în locuri bune, unde trebuie să prindă rădăcină şi să încolţească. Aşa a fost şi mesajul Domnului înainte de Înălţarea Sa la cer, un mesaj clar şi precis, "mergând să învăţaţi toate neamurile", exact ceea ce a făcut şi El, ne-a învăţat pe noi să le botezăm în numele Sfintei Treimi, şi cu acestea avem garanţia că nu vom fi lăsaţi singuri, căci Domnul spune: "Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor". Prin tot ceea ce vom face, de la cum ne comportăm, prin dragostea ce o arătăm faţă de oameni, nu facem altceva decât să împlinim voia lui Dumnezeu şi să fim convinşi că într-o bună zi vom avea şi noi un loc în împărăţia lui Dumnezeu şi atunci "vom vedea pe Dumnezeu precum este".