Răspunsuri duhovniceşti: Cartea care trebuie citită cu ochii conştiinţei

Preacucernice părinte Ioan Ioanicescu, una dintre cărţile ziditoare de suflet, care preocupă pe mulţi credincioşi, este Patericul sau învăţăturile Părinţilor bătrâni. Ce ne puteţi spune despre aceasă minunată carte ziditoare de suflet?

Aş vrea să încep prin a preciza că spiritualitatea ortodoxă, întrupată şi în slujbele Bisericii noastre, are ca fundament vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, concentrate cu deosebire în cele 12 volume ale Filocaliei şi în ceea ce numim noi Pateric.

Patericul este, aşadar, o carte de spiritualitate ortodoxă de largă circulaţie şi cu o nuanţă mai practică decât Filocalia. Cuvântul "pateric" vine de la grecescul "pater", care înseamnă tată, părinte, am putea traduce "Învăţături ale părinţilor duhovniceşti", sau chiar "Învăţături ale bătrânilor", sau "Cartea bătrânilor", cum o numesc foarte mulţi creştini.

Este de reţinut că, în limba greacă, cuvântul "călugăr" este alcătuit din două cuvinte: "gheron", care înseamnă bătrân, şi "kalos", care înseamnă frumos. Deci "kalos - gheron" ar însemna bătrân frumos sau călugăr. Cu alte cuvinte, Cartea bătrânilor sau Patericul înseamnă cartea celor care au experienţă, cartea celor care au ajuns la anumite concluzii, cartea celor care vorbesc cu autoritate. Este vorba de o colecţie de învăţături şi experienţe duhovniceşti, care s-a realizat în timp, constituind un fel de istorie a Patericului. Este vorba de învăţături şi experienţe cu care putem începe fiecare dintre noi, adaptând din Pateric ceea ce ne interesează pentru viaţa noastră. Şi aceasta pentru că, deşi sunt învăţături ale călugărilor, ale trăitorilor în pustie, ele aduc lumini şi desluşiri şi pentru viaţa socială, pentru viaţa între oameni, aşa încât, fără să fim călugări, putem să ne folosim de învăţăturile acestor "bătrâni frumoşi".

Ce am putea învăţa din Pateric noi, trăitorii începutului de veac XXI?

Mai întâi o constatare: mereu va fi actuală şi mereu ziditoare de suflet deviza "Ora et labora", înscrisă ca principiu de viaţă în toate obştile creştine. Apoi grija faţă de comuniunea cu aproapele, cu semenii noştri. De ei sunt legate toate poruncile lui Hristos. Suntem sortiţi să trăim laolaltă şi trebuie să ucenicim mereu pentru o bună convieţuire. Mai învăţăm din Pateric că cel dintâi lucru pe care trebuie să-l urmărească un om care vrea să se apropie de Dumnezeu este să se cureţe de patimi, să devină un nepătimaş în tot ceea ce face. Învăţăm, de asemenea, că trebuie să nu facem judecată altuia, să fim iertători şi concesivi, pentru că niciodată o stare de conflict nu a vindecat vreun cusur omenesc. Învăţăm că rostul Patericului este să ne dea o perspectivă de comuniune cu semenul şi cu Dumnezeu, să precumpănim prin linişte şi pace. Mai învăţăm un lucru extraordinar, şi anume că: pocăinţa nu este un act de încremenire în trecut, adică tot timpul să mă gândesc ce-am făcut, vai de mine, am ajuns în fundul iadului! Ci trebuie privit în viitor: ce trebuie să fac pentru a dobândi iertarea, după care să pot creşte până la a-i putea sluji pe semeni şi pe Dumnezeu? Învăţăm cum putem preveni împrăştierea gândurilor în timpul rugăciunii, cum putem trece de la mânie la iertare, cum putem privi cu dragoste pe cei ce ne gândesc răul etc. Dacă ar fi să definesc în câteva cuvinte această carte, aş putea-o numi drept o carte care ne ajută să ne luminăm conştiinţa în legătură cu îmbunătăţirea vieţii sufleteşti. O recomand tuturor, dar o vor înţelege şi aprecia numai cei ce o vor citi cu ochii conştiinţei.

"Suntem sortiţi să trăim laolaltă şi trebuie să ucenicim mereu pentru o bună convieţuire. Mai învăţăm din Pateric că cel dintâi lucru pe care trebuie să-l urmărească un om care vrea să se apropie de Dumnezeu este să se cureţe de patimi, să devină un nepătimaş în tot ceea ce face."