Răspunsuri duhovniceşti: Căsătoria nu exclude sfinţenia

Părinte, cum se poate mântui omul în afara vieţii monahale, în familie?

Sunt puse în discuţie două moduri de vieţuire: vieţuirea firească (căsătoria) şi vieţuirea suprafirească (călugăria). Dintre însuşirile esenţiale ale căsătoriei amintim unitatea şi indisolubilitatea. Cea dintâi însuşire ne-o prezintă ca fiind o legătură monogamă, adică o unitate între un singur bărbat şi o singură femeie, iar cea de-a doua ca fiind o legătură ce nu se poate desface, ea fiind încheiată pentru întreaga viaţă, după cuvintele Mântuitorului: "Ceea ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Mt. 19, 6). Prin urmare, Dumnezeu este cel care sfinţeşte unirea bărbatului cu femeia.

Pentru căsătorie omul trebuie să-şi lase tatăl şi mama şi să se unească cu femeia sa pentru a fi amândoi un trup. Aceasta este legea firii. Este firesc ca omul să-şi lase tatăl şi mama şi să se unească cu femeia sa. Dar legea firii poate fi depăşită atât de bărbaţi, cât şi de femei, în sensul că aceştia şi-au omorât simţurile trupeşti şi trăiesc mai mult prin simţurile duhovniceşti; apoi în sensul că au renunţat la viaţa firească, la viaţa de familie, trăind o viaţă suprafirească, asemenea îngerilor din ceruri care nu se însoară, nici nu se mărită şi chiar mai presus de îngeri, căci îngerii nu sunt în carne şi sânge, nu sunt plămădiţi, nici nu petrec pe pământ, nici nu simt ghimpii poftei, nici nu duc lipsa hranei şi a băuturii, nici nu se apleacă spre cântecul dulce, nici nu pot fi moleşiţi prin feţe frumoase.

Dacă ar trebui să cuprindem toate acestea într-un cuvânt, am numi starea aceasta feciorie. Acestei virtuţi Sfântul Ioan Gură de Aur îi dedică un întreg tratat şi o prezintă în comparaţie cu căsătoria, zicând: "Căsătoria este bună; şi tocmai pentru aceasta e minunată fecioria, pentru că e mai bună decât ce este bun şi este cu atât mai bună, cu cât este mai bun căpitanul unei corăbii decât corăbierii, generalul decât soldaţii. Dar după cum, dacă omori vâslaşii unei corăbii, scufunzi corabia, iar dacă îndepărtezi de pe câmpul de luptă pe soldaţi, dai legat pe general în mâinile duşmanilor, tot astfel şi aici, dacă alungi căsătoria din rangul ei de vrednicie, ai desfiinţat şi slava fecioriei."

Căsătoria are o perspectivă limitată, aceea de naştere de copii?

Nu, Sfântul Ioan Gură de Aur a înţeles că esenţa căsătoriei este iubirea şi că scopul ei iniţial e acela de a uni neamul omenesc. Dacă această iubire este la început trupească, ea trebuie să se spiritualizeze progresiv.

În căsătoria creştină, elementul spiritual trebuie să domine elementul trupesc. Astfel, se poate vorbi şi de o "practică a înfrânării (sexuale) în căsătorie", nu pentru că unirea carnală ar fi "necurată", ci pentru a concentra toată viaţa familiei asupra lui Hristos. Fiecare o poate practica după posibilităţi şi după generozitatea sa. De aceea, prin bună înţelegere (I Cor. 7, 5), bărbatul şi femeia pot trăi în înfrânare deplină (castitate conjugală) "pentru un timp", ca în vremea aceea să se îndeletnicească cu postul şi cu rugăciunea. Astfel, sfinţenia va suplini sexualitatea.

Căsătoria nu exclude sfinţenia. Căsătoria şi fecioria nu reprezintă "două paralele care nu se întâlnesc niciodată", ci ele pot fi succesive sau chiar simultane într-o viaţă străluminată de sfinţenie. Există numeroşi sfinţi care au făcut ambele experienţe!