Răspunsuri duhovniceşti: Căsătoria se prelungeşte în eternitate

Preacucernice părinte Viorel Dimian, se poate vorbi despre o istorie scripturistică a familiei creştine?

În creştinism, familia a dobândit un caracter preponderent sacru. Vechile civilizaţii au acordat familiei o deosebită cinstire, însă nu au reuşit să o ridice la sfera sfinţeniei, a sacrului, ci au considerat-o un obicei, o tradiţie importantă, adesea un rit de trecere, înconjurat de ceremonii complexe. Totuşi, a existat conştiinţa că familia poate şi trebuie să primească o binecuvântare, o îngăduinţă pentru a se forma. Situaţia şi poziţia familiei ca existenţă s-a consolidat odată cu binecuvântarea pe care ea o primeşte direct de la Dumnezeu. Cartea Facerii spune că Dumnezeu Însuşi încuviinţează legătura dintre bărbat şi femeie, zicând: "Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el" (II, 18). Atunci a adus Creatorul asupra lui Adam un somn greu şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Din coasta lui Adam, Dumnezeu a făcut-o pe Eva, mama tuturor celor vii. Locul ei a fost stabilit dintru început lângă inima lui Adam, pentru a-i fi mereu aproape. După ce i-a creat pe amândoi, Dumnezeu i-a binecuvântat să crească şi să se înmulţească pentru a spori seminţia neamului omenesc.

Iată că prima binecuvântare a familiei are loc în paradis. Acest lucru arată foarte clar armonia în care trebuie să trăiască cei doi soţi, sfinţenia vieţii de familie şi faptul că, odată binecuvântată, această legătură dumnezeiască este pecetluită cu putere de Sus.

Am putea spune că această Taină a Nunţii se prelungeşte şi dincolo de momentul liturgic?

Referitor la modul de desfăşurare a vieţii de familie, Marele Apostol Pavel ne oferă, în epistola sa către Efeseni, cele mai preţioase detalii: "Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu Tatăl. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este" şi sfaturile continuă. Aşadar, viaţa familiei creştine se contopeşte cu viaţa Bisericii în care şi pentru care se naşte. Numai în ascultarea de Dumnezeu şi în Biserică, cei doi parteneri de viaţă se pot îmbogăţi cu adevărat. Pentru a ajunge la dobândirea acestor daruri, datoriile celor doi soţi sunt pe măsură. În primul rând, trebuie să aibă grijă de jurămintele cu care s-au pecetluit înaintea Sfântului jertfelnic. De aici porneşte totul în viaţă. Bunul mers al unei zile se cunoaşte de dimineaţă, după cum spune un proverb popular, aşa şi bunul mers al unei familii se cunoaşte de la cununie, de la seriozitatea cu care tratezi momentul în care Dumnezeu pogoară harul Său peste tine, pentru a te uni cu femeia sau cu bărbatul pe care ţi l-ai ales.

Este adevărat că există şi multe momente în care echilibrul casei se clatină. Sunt neînţelegeri de tot felul, ispite legate din partea celui viclean, căruia nu-i place să mergem împreună în Rai. Toate acestea le trecem mulţumindu-I permanent lui Dumnezeu, pentru că ne poartă de grijă, pentru că ne iubeşte, chiar dacă suntem încercaţi. Taina Nunţii este aşadar permanentă. În acest sens, Sfântul Mare Mucenic Procopie, pe care-l pomenim la fiecare Sfântă Cununie, a mărturisit că cei doi soţi trec împreună în veşnicie, vrând să arate că legătura pe care Dumnezeu o pune prin binecuvântarea Sa se prelungeşte în eternitate.