Răspunsuri duhovniceşti: Căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prioritatea noastră

Părinte profesor Ioan Tulcan, ieri, în Evanghelia Duminicii a treia după Rusalii s-a citit o parte din predica de pe Munte a Mântuitorului Hristos. Despre ce este vorba?

Evanghelia acestei duminici ne arată calea şi mijloacele prin care noi putem să ajungem la scopul mântuitor pe care îl are lucrarea Bisericii în lume prin slujitorii ei. Astfel această duminică ne pune în faţă o parte din ceea ce se cunoaşte îndeobşte a fi predica de pe Munte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se concentrează adevărul profund, esenţa, specificul şi valoarea învăţăturii Mântuitorului. Nu fără temei începe Evanghelia cu afirmaţia deosebit de frumoasă şi ilustrativă că "luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat". (Mt. 6, 22-23) Aici Mântuitorul vorbeşte despre lumina trupului, dar textul în ansamblul lui arată că pornind de la ochiul fizic sau trupesc, prin care noi vedem cu claritate trupul nostru şi lucrurile din jur, dacă el este sănătos şi curat, tot astfel de o mare valoare este şi ochiul cel lăuntric, ochiul inimii, minţii care se cuvine a fi luminat, a fi purificat şi înnoit de harul iubirii lui Iisus Hristos. Acest ochi lăuntric ne ajută să vedem mai bine interiorul nostru, casa sufletului nostru. Şi prin acest ochi interior noi sesizăm lumina tainei prezenţei iubirii şi lucrării mântuitoare a lui Iisus Hristos. De aceea pentru ca viaţa noastră, existenţa noastră interioară să fie luminată şi curată, să poată fi percepută ca atare prin ochiul inimii noastre, atunci trebuie să îl păstrăm în curăţenie, în lumină.

Hristos Domnul ne pune să alegem între Dumnezeu şi mamona.

Da. Prin mamona înţelegem tot ceea ce nu este Dumnezeu, tot ceea ce nu reprezintă această valoare supremă a existenţei şi scop ultim spre care omul trebuie să se îndrepte şi după care el trebuie să se călăuzească. Adică a ne alipi de tot ceea ce nu este Dumnezeu, de lumea înconjurătoare, de lucrurile din ea, de plăcerile din ea, de aspectul material şi periferic al existenţei. Dacă facem această alipire, înseamnă că noi slujim mai mult făpturii decât Făcătorului, Creatorului. Prin urmare, a sluji lui mamona înseamnă a ne închina idolilor de variate forme şi feluri ale existenţei acesteia pământeşti prin care noi ne separăm de Dumnezeu şi nu-L slujim pe El. Adeseori avem această tentaţie, ispită de a ne alipi mai mult decât se cuvine de tot ceea ce ne înconjoară, de tot ceea nu este Dumnezeu, şi în felul acesta să schimbăm slujirea care se cuvine numai lui Dumnezeu cu aceea pe care noi o îndreptăm spre lumea înconjurătoare.

Iar spre ilustrarea acestui fapt Mântuitorul aduce o altă temă, aceea a îngrijorării peste măsură pentru nevoile noastre materiale, ilustrând cu păsările cerului şi crinii câmpului care deşi nu seceră şi nu adună în jitniţe, Dumnezeu Tatăl le proniază, le păstrează şi are grijă de ele. Prin acest cuvânt ni se pune în faţă o altă temă de mare profunzime şi semnificaţie, anume aceea a purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de toţi şi de toate. Această conştiinţă a purtării de grijă a lui Dumnezeu ne poate face pe noi oamenii mai atenţi, mai grijulii pentru a privi cu prioritate spre Proniatorul, Creatorul şi Mântuitorul nostru al tuturor, adică spre Dumnezeu. Dar în acelaşi timp, această conştiinţă a Proniei lui Dumnezeu ar putea să arunce o lumină puternică în conştiinţa omului de astăzi care se simte însingurat, abandonat, părăsit. Şi această senzaţie de gol existenţial îl debusolează şi îl îmbolnăveşte spiritual, psihic. Variatele forme ale bolilor sufleteşti care se manifestă în societatea noastră nu pot fi explicate până la capăt dacă nu o privim şi în lumina acestei ruperi a omului de astăzi de conştiinţa Proniei lui Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu este aproape de fiecare din noi, şi cum spune Sfânta Scriptură "în El trăim şi ne mişcăm şi suntem", şi el poartă de grijă de toate.

Aşadar, Evanghelia acestei duminici ne pune în faţă o ordine a priorităţilor. Cea mai de sus prioritate este căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care are profunde consecinţe personale, sociale, spirituale, eclesiologice şi soteriologice, adică mântuitoare pentru fiecare creştin.