„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: Chemarea, o alegere specială
Pericopa duminicii trecute ne oferă imaginea chemării la apostolat a Sfinţilor Petru, Andrei, Iacob şi Ioan. Evanghelistul Matei ne impresionează prin descrierea vie a momentului. Viitorii Apostoli se îndeletniceau cu pescuitul, dar inimile lor erau pregătite pentru chemarea lui Hristos. Toţi fuseseră ucenici ai lui Ioan Botezătorul şi aşteptau venirea lui Mesia. Când Mântuitorul îi cheamă să devină pescari de oameni şi să-L urmeze pe El, cei patru "şi-au lăsat îndată mrejele" şi au mers după Iisus. Ascultarea lor faţă de cuvântul Domnului este desăvârşită. De aceea şi Hristos îi face părtaşi îndată învăţăturilor şi minunilor Lui şi îi răsplăteşte curând cu darul tămăduirilor (Matei, cap. X). Fiul lui Dumnezeu este pilda supremei supuneri duhovniceşti, întrucât El "S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2, 8); de aceea El Şi-a ales ca ucenici pe cei care aveau dispoziţia ascultării depline faţă de voia lui Dumnezeu. Apostolii îşi părăsesc meseria, casa şi familia atunci când simt că Domnul îi cheamă spre ceva mai înalt. Evenimentul chemării Apostolilor este un model pentru oricine doreşte să-I urmeze lui Hristos.
Ce învăţăm din pericopa chemării Apostolilor? În primul rând, "nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu" (Evrei 5, 4). A fi propovăduitor al lui Hristos nu este un privilegiu, ci o responsabilitate şi nu trebuie să fie un mijloc al promovării propriei imagini. Oricine se erijează în propovăduitor al Evangheliei fără să fie chemat de Biserică este un iubitor de slavă deşartă şi o victimă a înşelării spirituale. Dar cel care din ascultare primeşte a fi misionar, chiar de ar fi "zăbavnic la limbă şi gângav" ca Moise, va primi din belşug harul care-l va face să aducă suflete la Hristos. În al doilea rând, învăţăm că temelia vieţii duhovniceşti este ascultarea de voia lui Dumnezeu prin ascultare de cuvântul duhovnicului. Mulţi sfinţi şi mari asceţi ai Ortodoxiei au primit alese harisme datorită ascultării lor smerite şi pline de bucurie faţă de părintele duhovnicesc. De aceea, în Pateric, se spune: Dacă Îl asculţi pe Dumnezeu, şi Dumnezeu te ascultă pe tine. (Avva Mios). De asemenea, înţelegem din pericopa chemării Apostolilor că temelia sporirii noastre în virtute este, aşa cum arată şi Sfântul Ioan Scărarul, lepădarea de lume. Aceasta nu înseamnă dezertarea de la îndatoririle vieţii sociale ci, mai degrabă, delimitarea noastră de totalitatea patimilor care lucrează în lume. Sfântului Evanghelist Ioan ne sfătuieşte: Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el. Pentru că tot ce este în lume, adica pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I Ioan 2, 15-17). Nu întâmplător acestea trei: "pofta ochilor", "pofta trupului", "trufia vieţii" se află în opoziţie cu cele trei voturi monahale: neagonisirea, curăţia şi ascultarea. Dumnezeu ne cheamă pe toţi să fim apostoli ai Lui, dar fiecare potrivit vocaţiei personale: unii în cadrul familiei, alţii la locul de muncă; unii prin faptă, alţii şi prin cuvânt. Dacă vom lepăda patimile lumeşti şi vom dovedi ascultare şi smerenie, asemenea celor patru ucenici din Evanghelie, atunci vom înţelege limpede care este chemarea noastră. Depinde de noi să răspundem îndată glasului divin.