Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Cine poate să facă un bine şi nu-l face săvârşeşte un păcat

Răspunsuri duhovniceşti: Cine poate să facă un bine şi nu-l face săvârşeşte un păcat

Data: 17 August 2009

Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine?

Poţi să posteşti o săptămână întreagă sau două, în schimb eşti plin de răutate cu unul şi altul: judeci, vorbeşti de rău - asta te opreşte de la împărtăşit. Cine este pregătit, se poate împărtăşi foarte des. Foarte des, dar să i se dea şi un timp de pocăinţă, sau să i se dea un timp de postire. Biserica a fixat posturi ca să scăpăm de umflătura asta sufletească, gâtul ăsta gros, întins şi înălţat: mândria. Vă puteţi împărtăşi o dată pe lună, până la 11-12 ori pe an. Dar lucrul acesta îl discutaţi cu duhovnicul. Pentru că el ştie viaţa voastră şi rădăcinile vieţii faptelor voastre. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ne putem împărtăşi în fiecare zi dacă suntem pregătiţi. Dar cine este pregătit? De exemplu, dacă aţi postit ieri că era vineri, şi postiţi şi azi, vă împărtăşiţi duminică. Dar întrebarea se pune din partea duhovnicului: „Eşti pregătit sau nu?“.

Dacă mă împărtăşesc într-o duminică, după ce m-am spovedit, pot să mă împărtăşesc a doua duminică cu aceeaşi spovedanie?

Nu. Ai putea să te împărtăşeşti dacă nu ai greşi. Dar, care-i acela care să nu fi greşit timp de o săptămână? A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient şi permanent... Mai întâi de toate, cine poate să facă un bine şi nu-l face săvârşeşte un păcat. Cât bine puteai să faci într-o săptămână şi nu ai făcut?! Şi, iată, ai săvârşit păcatele lipsirii... Nu prea aud la Spovedanie: „...că puteam să fac un bine şi n-am făcut“. Şi apoi, să te împărtăşeşti la o săptămână e cam des.

Unii neglijează Taina Spovedaniei şi o folosesc doar ca un pretext pentru a se împărtăşi. Dezlegarea de păcate e valabilă. Însă era bine să o facă de dragul curăţeniei şi iertării care o primesc, nu de dragul unui act care urmează. (Ne vorbeşte părintele Arsenie)