„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: Conştiinţa morală şi locul ei în viaţa omului
Părinte, cum putem înţelege din punct de vedere creştin conştiinţa morală?
Conştiinţa morală este strigătul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului, un îndemn discret care-l îndeamnă la împlinirea a tot ceea ce este bun şi de folos pentru mântuire. După învăţătura Bisericii, conştiinţa morală s-a născut deodată cu omul. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui şi a răului, adică regula conştiinţei". Care este evoluţia acestei realităţi în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie? Mântuitorul numeşte conştiinţa "lumina care este în tine" (Matei 6, 23) şi continuă zicând că de va fi curată precum ochiul, întreaga viaţă a omului va fi luminată, iar dacă va fi întinată de păcate, sufletul se va scălda în întuneric. În Sfânta Scriptură conştiinţa mai este numită şi "cuget", fiindcă starea ei se ridică la judecata minţii, sau "inimă", pentru că din ea izvorăsc toate sentimentele. Legile lui Dumnezeu stau înscrise în inimă şi cuget, iar conştiinţa este martorul Lui în viaţa noastră care ne îndeamnă şi ne sfătuieşte a împlini aceste rânduieli dumnezeieşti. De multe ori, atunci când nu împlinim binele şi fapta cea bună, conştiinţa morală ne mustră, ne apasă şi nu ne lasă liniştiţi până ce nu îndreptăm fapta noastră. În acest caz am putea spune că înlăuntrul nostru, în această dispoziţie putem găsi izvorul păcii şi al liniştei sufleteşti. În conştiinţa morală descoperim judecata lui Dumnezeu. În Vechiul Testament avem nenumărate pilde despre mustrarea conştiinţei. De exemplu, Protopărinţii Adam şi Eva care, după ce au mâncat din pomul oprit, s-au ascuns de faţa lui Dumnezeu, Cain, ucigaşul de frate, tremurând după săvârşirea uciderii, a rătăcit pe pământ în nelinişte; fraţii lui Iosif nu şi-au uitat nici o clipă fapta; împăratul David a fost mustrat că i-a luat soţia lui Urie şi a scris Psalmul 50; Irod regele, când a auzit despre Iisus, a socotit că Ioan Botezătorul cel ucis s-a sculat din morţi, temându-se pentru ceea ce făcuse; Apostolul Petru, la auzul cocoşului, a plâns cu amar; Iuda Iscarioteanul s-a spânzurat după ce L-a vândut pe Cel fără de preţ; Anania şi Safira care au căzut morţi în urma înşelăciunii. Aşadar, dacă am asculta de glasul ei, atunci am fi răsplătiţi cu bucurie, mulţumire şi linişte sufletească. Liniştea conştiinţei morale, care este un început de gustare a fericirii veşnice, este bunul suprem în această viaţă. Ca să o avem este nevoie să ne cercetăm cât mai des gândurile şi pornirile cele rele, să participăm la slujbele bisericii, astfel făcând-o lurătoare şi întărind-o în sufletul nostru.