Răspunsuri duhovniceşti: Copilul, minunea lui Dumnezeu

Preacucernice părinte, care este rolul copilului în familie?

Copilul este chemat prin excelenţa în Împărăţia lui Dumnezeu. Siguranţa aceasta nu vine numai din dorinţa unui părinte care-şi iubeşte copilul şi îi vrea numai binele, ci chiar de la Iisus Hristos, Cel Care ne aduce în faţa acestui fapt, obligativitate pentru noi de-a ajunge la înţelepciunea copilului care iubeşte pe Dumnezeu sincer şi curat.

Copilul este rodul iubirii părinţilor şi darul lui Dumnezeu, care vine spre bucuria tuturor. Cei care îşi iau prea în serios rolul de creatori, adică nu cred că rodul lor le este dar de sus, ajung să limiteze voit puterea Creatorului, sau chiar judecă pe cei care se lasă în voia lui Dumnezeu. Îi consideră pe aceştia iresponsabili şi pagubă a societăţii. Termenii folosiţi de aceştia sunt reali şi sunt chiar duri. Dacă vorbim de realitate, aceasta este una din feţele care trebuie tratate. Copilul trebuie repus în drepturile lui de dar al Bunului Dumnezeu dat fiecăruia în familie pentru a ne duce mai departe neamul şi obiceiul. Ei sunt cei care-şi vor aduce aminte de noi cu drag şi ne vor pomeni numele, ne vor aprinde o lumânare şi ne vor duce obiceiurile şi graiul mai departe printre alte neamuri.

De ce este nevoie de naşterea de prunci în viaţa de familie?

Naşterea de prunci nu este o nevoie! Dacă ar exista un singur cuvânt pentru propoziţia anterioară, l-aş fi spus numai pe acela şi aş fi trecut la următoarea întrebare. Viaţa de familie are această însuşire de procreaţie armonizată prin copii. Nu poţi face o melodie frumoasă numai din două instrumente muzicale (tată şi mamă). Cum toate din această lume s-au făcut ca urmare a unei armonii de la Dumnezeu, asemenea şi familia poartă amprenta acesteia cu ajutorul acestor mici copii pentru care, evident, El ne ţine vii.

Stăvilirea naşterii de prunci nu aduce bucurii celor din sânul familiei, ci aduce tristeţe şi mâhnire pentru tot restul zilelor lor. Durerea apăsătoare macină şi aduce mai multă stricăciune şi pagubă decât o gură în plus la o masă sărăcăcioasă binecuvântată cu copii mulţi. Lucrul acesta e ştiut de toţi, dar ne place să fim noi cei care hotărâm în locul Lui. De ce să nu ne bucurăm şi să mulţumim că putem aduce la viaţă suflete care ne vor iubi şi se vor bucura cu noi? Este simplu răspunsul şi poate prea greu de formulat.

Tinerele familii de azi tind să considere naşterea unui copil ca pe o povară. Cum poate fi schimbată această atitudine?

Este foarte dureros şi adevărat. Poate că cei tineri căsătoriţi după momentul Revoluţiei nu au mai avut unele beneficii, casă, un loc de muncă stabilit în funcţie de aptitudini, şi cred că au intrat pe un drum din care cu greu se mai pot întoarce. Vor mai întâi stabilitate financiară şi apoi urmaşi. Nesiguranţa şi puţina credinţă i-au adus la această decizie de a hotărî timpul sau momentul în care în viaţa lor să aibă loc cel mult un copil, o realitate foarte des întâlnită în familiile noastre ortodoxe. Ce dovadă de iubire şi exemplu poţi arăta unui singur copil dacă practici egoismul faţă de ceilalţi pe care nu-i doreşti?! Dar ce te faci când această bucurie pe care ţi-ai planificat-o pentru mai târziu nu o mai poţi aduce la realitate, când darul lui Dumnezeu nu se mai arată?

Putem schimba o astfel de mentalitate începând din aceste momente. Oare nu este cea mai mare bucurie să fii copil? Poate că mă vor contrazice cei care au trecut de această vârstă, însă nu din alt motiv, ci din cauză că nu se mai simt copii în adâncul sufletului lor. Am puţină experienţă ca părinte duhovnicesc, dar am reuşit să-mi dau seama că un copil nu este total lipsit de griji precum credem noi. Copilul are o aşa mare grijă de părinţii, familia şi neamul lui de nu ne putem închipui. Sunt cei care înalţă rugăciuni pentru noi, asemeni unor săgeţi care ajung exact unde trebuie. Şi sunt primite imediat! Apoi ne putem noi compara cu ei la suflet? Ne putem măcar gândi că ne vom mântui fără a lăsa copiii să vină pe lume? Ne putem asuma acest risc? Este o vorbă mai nouă în televiziune care se aplică şi în tema de faţă: Nu încercaţi aceasta acasă!

Neexcluzând cercetarea ştiinţifică, scrierile despre trăirea practică şi modul de percepţie a copilăriei şi a copilului trebuie să domine în literatura teologică actuală, fiindcă este modul în care putem intra la inima omului cu cea mai mare uşurinţă. Copilul este poarta cea mai larg deschisă către adâncul inimii familiei, loc ce trebuie gătit pentru Bunul Dumnezeu drept răsplată pentru toate darurile Sale cele bogate.