Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Credinţa militarului

Răspunsuri duhovniceşti: Credinţa militarului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Daniela Ciobanu - 12 August 2011

Părinte, sunteţi preot militar, explicaţi-ne care este importanţa credinţei pentru militarii creştini aflaţi sub jurământ?

Credinţa pentru militari este la fel ca şi credinţa pentru oricare credincios în parte. Sigur, la rândul lor, militarii sunt o categorie de credincioşi uşor aparte, pentru aceea că ei sunt creştini aflaţi sub jurământ. Dar, aşa cum am spus, şi pentru ei credinţa este ceea ce ar trebui să fie pentru toţi fiii Bisericii. Credinţa este definită de Sfântul Apostol Pavel ca fiind "încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute" (Evrei 11, 3). Prin urmare, credinţa este încredinţare despre lucrurile pentru care noi nădăjduim, sau avem nădejde că le vom dobândi, şi este dovedire a lucrurilor care nu se văd. Am găsit undeva o definiţie deosebit de importantă a credinţei: credinţa este recunoaşterea unei realităţi, care devine lucrătoare sau operantă în viaţa noastră. Când noi, cu această definiţie, legăm credinţa de Dumnezeu, înţelegem că recunoaşterea prezenţei şi realităţii lui Dumnezeu în viaţa noastră devine realitatea care lucrează potrivit raportării noastre la aceasta. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ori de câte ori se întâmplă să facă vreo tămăduire sau vreo minune se adresa celor tămăduiţi sau celor care erau protagoniştii actelor minunate săvârşite de El cu: "Fie ţie după credinţa ta, mergi în pace".

Credinţa militarilor este credinţa fiilor Bisericii, pentru că şi militarii sunt fii ai Bisericii, dar sunt credincioşi îmbrăcaţi în uniformă şi aflaţi sub jurământ. Ei nu sunt alt fel de credincioşi, doar că fiind confruntaţi cu situaţii mai aparte, fiind în medii ermetice, mergând la exerciţii, mergând la aplicaj, mergând în teatrele de operaţii, de multe ori ei trebuie să fie însoţiţi de preot. De ce? Pentru că nu au posibilitatea să trăiască şi să se manifeste ca fii ai Bisericii. Un credincios obişnuit are posibilitatea să se ducă la biserică, pentru că îl mână cugetul să-L caute pe Dumnezeu, să intre în dialog şi în relaţie cu Dumnezeu. Militarii însă sunt rupţi de această posibilitate şi atunci preotul militar trebuie să Îl aducă şi să Îl facă pe Dumnezeu accesibil militarului. De aceea, militarul este la fel de credincios ca şi oricare alt fiu al Bisericii şi de aceea credinţa lui nu este şi nu trebuie să fie un alt fel de credinţă.

Şi totuşi, ce anume face ca manifestarea credinţei militarilor să fie una specifică?

Eu cred că specific în viaţa militarului este faptul că din pricina presiunilor externe la care este supus, mai mari decât cele la care este supus un credincios de rând, manifestarea credinţei devine plină de înflăcărare, militarii sunt mai dăruiţi, mai devotaţi, au o credinţă mai convingătoare. Mi-aduc aminte acum de minunea săvârşită de Mântuitorul cu o oarecare căpetenie militară romană, un sutaş. Sutaşul era un comandant roman care avea în subordine o sută de ostaşi. Acesta, deşi păgân, auzind de minunile săvârşite de Mântuitor, a venit la Hristos să ceară ceva, dar nu pentru el, ci pentru cineva care îi era în subordine. Nu acceptă ca Hristos să intre în casa lui, căci se simţea nevrednic, era păgân. Pentru a-L convinge pe Domnul Iisus Hristos să-i tămăduiască ostaşul de la distanţă, sutaşul arată că dacă el ordonă celor din subordine să facă un lucru aceştia îl îndeplinesc, tot aşa şi Mântuitorul, ca Domn al tuturor oamenilor, are puterea de a tămădui doar prin cuvânt pe cine va dori.

Iată câtă înflăcărare, deşi păgân, el a venit la Hristos convins că va primi ceea ce cere, iar Mântuitorul exclamă că atâta credinţă n-a văzut nici în Israel. Aceasta ca dovadă că credinţa militarului, ca de altfel toate faptele, toate actele lui sunt lucruri categorice, nu îndoielnice, ci adevărate. Credinţa lui este o realitate care nu bâjbâie, care nu caută. Eu cred, am convingerea că, în manifestarea ei, credinţa militarului este o realitate ce nu poate fi refuzată şi atunci când prin rugăciuni militarul se adresează lui Dumnezeu pentru ceva, poate fi atât de convingător, de dăruit şi devotat, încât el nu poate fi refuzat. Cred că acesta este specificul credinţei militarului.