Răspunsuri duhovniceşti: Criza familiei în contextul actual

Părinte, familia este astăzi într-un declin sub majoritatea aspectelor. Care sunt plăgile care atentează la viaţa familiei?

Multe şi frumoase cuvinte s-au scris şi s-au vorbit despre familie, însă din păcate lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie sau cum ni le-am dori. Odată păşind în cel de-al treilea mileniu creştin, se impune cu tot mai mare acuitate ideea omului postmodern, care în aşa-zisa "libertate", nu mai înţelege sensul şi scopul vieţii sale, ignorând în mod aberant legea morală, care în loc să îl facă fericit îl sufocă, cu alte cuvinte omul este inhibat şi presat de propria-i libertate, una haotică, în care familia ca celulă de bază a societăţii este subminată şi degradată de diversele plăgi şi patimi cu care se confruntă.

Trăim într-o epocă de mare cumpănă istorică, pentru că familia zilelor noastre s-a săturat de atâta cinism, imoralitate şi de relativism etic, de ateism sângeros, demonic şi criminal. Ea este atacată de erodarea simţului civic şi legal (în cazul avortului), al lipsei pudorii şi simţământului iubirii autentice (în cazul homosexualităţii), de jubilaţia caricaturală şi grotescă a celor mai decăzuţi dintre semenii noştri (în cazul infidelităţii şi desfrâului, care ne coboară sub nivel animal), care încearcă o pervertire generală a valorilor ce ne zidesc sufleteşte. Dacă analizăm bine cele petrecute în ziua de astăzi, problemele şi patimile care degradează familia, vom vedea şi vom ajunge la concluzia că toate acestea au existat şi în urmă cu mai mult timp. Însă ceea ce se doreşte a fi reliefat este efectul acestora mai pregnant în ziua de azi decât a existat vreodată până acum. De aceea dacă avortul a fost făcut din vechi timpuri, astăzi ne confruntăm nu numai cu o mentalitate proavortistă, ci avem de a face şi cu planningul familial, care denaturează menirea omului de a fi împreună-creator cu Dumnezeu şi de a contribui la perpetuarea neamului omenesc. În acest sens mişcarea feministă şi ideologiile pro-avortiste sunt susţinute de moralele biologizante, care afirmă în mod grotesc: "Afară cu legile din trupurile noastre!"

De asemenea, desfrâul este cea mai veche practică, ce a condus nu numai la dezbinarea familiei, ci chiar la destrămarea de mari imperii. Astăzi însă, căsătoriile de probă sunt o provocare la unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei. La fel legalizarea prostituţiei, care în vechime, deşi era practicată, totuşi era cea mai mare ruşine, astăzi este ceva normal şi chiar foarte firesc, lucru ce conduce până la aprobarea legii de practicare şi protejare a ei, în detrimentul familiei, încurajând tot astfel şi divorţul, ca un mare flagel al societăţii. Dacă homosexualitatea era aspru pedepsită în Vechiul Testament, chiar de Dumnezeu, prin exemplul cetăţilor Sodoma şi Gomora, astăzi este practicată cu o mare efervescenţă, în numele "libertăţii" umane (libertate autopermisivă), fiind un mod de viaţă alternativ, pe lângă cel fiinţial, ontologic, lăsat de Dumnezeu. Dar problema nu este numai aceasta, în postmodernism, mai grav este faptul contractării căsătoriilor între homosexuali, care la rândul lor vor adopta copii şi care vor deveni victime sigure şi directe ale societăţii secularizate, nu numai prin educaţia dată lor, ci şi prin modelul de vieţuire între membrii acestor aşa-zise "familii".

Aşadar, ce se poate face pentru a salva familia creştină de acest regres spiritual?

Atâta vreme cât omul va lucra având ca scop exclusiv interesul său individual, neinteresându-l şi aproapele, viaţa familiei, şi implicit cea socială, degradată şi subminată, ajungându-se astfel la impas. De aceea, afirmaţia marelui scriitor creştin F. M. Dostoievski: "Dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis", se încearcă a fi pusă sub obroc, deranjând pe omul postmodern secularizat, care ar face totul spre satisfacerea propriei plăceri, care din mijloc devine scop, prin aceasta observându-se cum lumea de astăzi încearcă să se sustragă de sub "povara" legilor Evangheliei, trăind fără de Dumnezeu, într-o libertate anarhică şi mergând spre propria ei pieire şi distrugere.

Să credem că omul, respectiv familia mai pot fi restauraţi, dar nu mâine, ci astăzi. Sufletul familiei trebuie apărat prin catehizare şi implicare asupra tuturor categoriilor sociale şi de vârstă; prin înmulţirea rugăciunii şi a trăirii vieţii duhovniceşti etc. Destinul familiei româneşti atârnă de spusele Sfântului Apostol Pavel: "Cel ce seamănă în propriul său trup, va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţa veşnică" (Galateni 6, 8). Familia îşi va reveni din dilema ei atunci când oamenii nu se vor mai privi ca obiecte, ci ca subiecţi teofori, chemaţi să se mântuiască unul pe celălalt.