Răspunsuri duhovniceşti: Cum participăm la bucuria Naşterii?

Preacucernice părinte Florin Bonea, ne aflăm în perioada Crăciunului şi a darurilor. Care ar fi sensul autentic al acestei sărbători şi al darurilor pe care ar trebui să le facem?

Cu siguranţă că sărbătoarea Crăciunului este una din marile sărbători ale anului creştin. Mai mult, ea este începutul unui şir de sărbători, care se încheie cu prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul. Naşterea Pruncului Sfânt este prilej de mare bucurie şi totodată un mare dar pentru întreaga omenire. De regulă, asemenea aniversări sunt însoţite de mese ale împărtăşirii dragostei şi a bunătăţilor pământului, în bucurie. Cât de mare este, prin urmare, sărbătoarea Crăciunului, dacă azi sărbătorim Naşterea Fiului lui Dumnezeu? La ferestre auzim: "Astăzi S-a născut Hristos/ Mesia, chip luminos/ Lăudaţi şi cântaţi/ Şi vă bucuraţi!", în biserici se cântă: "Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!" Multă lumină, icoane, pregătiri, alergături, îngrijorări şi speranţe, bunătăţi, oaspeţi, cântec şi voie bună. În toate casele pătrunde această lumină sfântă, şi la cei bogaţi, şi la cei săraci. Trăim cu toţii imensa bucurie de a fi martori şi părtaşi, în acelaşi timp, ai evenimentului central al istoriei omenirii: Dumnezeu se pogoară în lume şi devine om în persoana lui Iisus Hristos, Fiul Său.

Cum aţi descrie acest nobil sentiment, devenit în preajma Sfintelor Sărbători de-a dreptul cosmologic?

Bucuria este sentimentul obştesc, măreţ şi copleşitor al acestor zile, "zidul cel despărţitor acum cade; sabia de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare…" (Vecernia Crăciunului). Cu trupul puţin "subţiat" de post şi sufletul sensibilizat de emoţia minunii ce o retrăim, deschidem Scriptura şi citim frânturi din cuvintele Celui Întrupat. Undeva ni se relatează că un împărat a invitat oaspeţi de seamă la nunta fiului său. Văzând că aceştia nu au venit, i-a adunat pe toţi neputincioşii de pe drumuri şi i-a silit să intre la ospăţ. Unul, însă, dintre ei nu purta haină de nuntaş şi a fost dat afară şi pedepsit. La prima vedere, întâmplarea ne surprinde, ba chiar ne încearcă un sentiment de revoltă. Odată ce omul fusese luat pe sus, pe nepregătite, şi adus cu sila, cum de i se pretinde strai de sărbătoare? Această întâmplare se constituie într-o pildă. Domnul vrea să ne spună că, la un astfel de moment de bucurie, trebuie să avem strai sărbătoresc. Unul pentru trup, văzut, materialnic, şi altul pentru suflet, menit să-i asigure omului participarea la sărbătoarea lăuntrică.

Biserica ne cheamă să intrăm în bucuria Domnului nostru, participând la marea sărbătoare şi cu strai sufletesc, frumos împodobit, gustând din bucuria casei. Iar bucuria casei este aceea că Dumnezeu ni l-a dăruit nouă pe Fiul Său. Una din cântările Naşterii Domnului spune că întreaga creaţie a ieşit în întâmpinarea gândului lui Dumnezeu, de a-Şi trimite Fiul să se întrupeze, fiecare dăruind câte ceva: îngerii "cântarea, cerul "steaua, magii "darurile, păstorii "minunarea, pământul" peştera, iar noi, oamenii, pe Sfânta Fecioară.

Aceasta este veritabila noastră participare la bucuria praznicului la care suntem chemaţi: părtăşia la opera mântuitoare a lui Dumnezeu.