Răspunsuri duhovniceşti: Cum să cerem în rugăciune

E timpul să privim şi la înţelesul cuvintelor rugăciunii, pe cât este cu putinţă. Căci e vădit că dobândirea celor ce voim ne vine învăţând cum trebuie să facem cererea. Care este deci învăţătura ce ni se dă? „Iar rugându-vă, nu bolborosiţi ca păgânii. Căci socotesc că în multa vorbărie a lor vor fi auziţi (Matei 6, 7).“

Iată că unii s-au învrednicit de stăpâniri, de cinstiri şi de bogăţie, folosindu-se în scopul acesta de rugăciune şi, din pricina acestei sorţi fericite, sunt socotiţi iubiţi de Dumnezeu. Cum deci ne opreşti pe noi, ar zice cineva, să îndreptăm rugăciuni către Dumnezeu pentru acestea? Căci toate atârnă de voia lui Dumnezeu. E vădit oricui că viaţa de aici e cârmuită de sus.

Recunosc să nimeni nu s-ar împotrivi acestui cuvânt. Dar am învăţat că aceste lucruri dobândite prin rugăciune au alte pricini. Fără îndoială. Dumnezeu nu le împarte pe acestea celor ce le cer, ca pe nişte bunătăţi. Ci ca prin ele să se întărească credinţa în Dumnezeu a celor mai slabi, ca, treptat, cunoscând prin cercare (prin experienţă) că Dumnezeu aude cererile mai mici, să urce la dorirea darurilor înalte şi vrednice de Dumnezeu. Să privim la copiii noştri. La început ei stau alipiţi de sânul mamei şi cer de la ea atâta cât poate primi firea lor. Dar dacă copilul creşte şi primeşte puterea graiului, dispreţuieşte sânul şi caută ceva potrivit cu vârsta la care a crescut, fie o pălăriuţă, fie o haină, fie alte de acestea de care ochiul copilului se desfată. Iar când ajunge la o vârstă mai mare şi împreună cu trupul i-a crescut şi înţelegerea, părăsind toate dorinţele copilăreşti, cere de la părinţi cele potrivite vârstei vieţii depline.

(Sfântul Grigorie al Nyssei, Despre Rugăciunea Domnească, EIBMBOR 2009)