„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: De ce vin credincioşii la duhovnic?
Părinte, care sunt cele mai des întâlnite probleme ale creştinilor care vin la scaunul de spovedanie?
Am putea spune că sunt multe şi întotdeauna diferite. Foarte multe sunt legate de întemeierea unei familii, în cazul tinerilor, iar în cazul celor care au deja întemeiată o familie, de posibilitatea păstrării ei în condiţii creştineşti, fără a săvârşi compromisuri ieşite din sfera vieţii creştine. Apoi mai sunt discuţii legate de anumite înclinaţii păcătoase şi în special de patimi, din ce în ce mai nefireşti, existente în societatea noastră şi care se impun cu forţa titlului de normalitate, anumite cercuri din societatea modernă neputându-şi imagina viaţa fără ele, prin anumite mijloace, ele impunându-se şi celei creştine. Aici am putea spune că un rol foarte important îl are duhovnicul, pentru că el arată creştinului că viaţa duhovnicească are dimensiuni largi, dintre care enumerăm pe cea a răbdării şi a iertării, şi până la ce nivel trebuie făcute compromisurile şi în ce scop. Din punctul acesta de vedere, viaţa duhovnicească este mult mai înaltă decât viaţa păcătoasă, ea putând să o cuprindă prin aceste dimensiuni ale ei. Aşa ne explicăm şi dragostea cea mare a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii păcătoşi, şi răbdarea Lui cea mare în perspectiva îndreptării noastre. O altă problemă din ce în ce mai discutată şi mai îngrijorătoare este problema căderilor sufleteşti şi chiar nervoase, din cauza stresului şi nevoilor neîmplinite ale vieţii de zi cu zi. Dar putem spune că mai există şi discuţii legate de creşterea duhovnicească şi de împlinirea nevoilor duhovniceşti, în cazul creştinilor sporiţi duhovniceşte. Este important canonul de după spovedanie? Canonul după spovedanie este absolut necesar, deoarece el nu este numai un medicament duhovnicesc, cum s-a afirmat în mai multe rânduri, ci este şi o angajare a credinciosului în fapte ale vieţii creştine, fapte care au menirea de a-l întări în viaţa duhovnicească. În felul acesta se poate avea în vedere şi implicarea duhovnicului, pentru că este absolut necesară o astfel de implicare din care rezultă şi o anumită responsabilitate pentru îndreptarea vieţii fiului duhovnicesc. Dacă s-ar face curând o anumită îndreptare a canoanelor Bisericii, cu siguranţă că ar fi nevoie şi de o altă îndreptare în cazul mărturisirii practice. Unii dintre creştini asociază Taina Sfintei Spovedanii cu necesitatea primirii imediate a Tainei Sfintei Împărtăşanii, însă ele nu se pot primi una fără cealaltă decât în cazul copiilor sub 7 ani. Taina unirii omului cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie trebuie însă făcută cu mare pregătire, atent îndrumată de duhovnic, în funcţie de pregătire arătându-se imediat roadele. De aceea este binevenită atenţionarea făcută de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în legătură cu amânarea primirii Sfintei Taine a Împărtăşaniei în cazul creştinilor cu păcate mai grele şi atunci când anturajul în care se desfăşoară viaţa presupune săvârşirea repetată a păcatelor (ex.: situaţia creştinilor care trăiesc în familii fără cununie religioasă). Această amânare este pusă în legătură cu dorinţa lui Dumnezeu de a-l ierta pe om prin mărturisire, dar în egală măsură şi de a-l ajuta să se îndrepte, deoarece raiul este plin cu păcătoşi îndreptaţi, iar îndreptarea presupune o angajare într-o muncă de atentă supraveghere a interiorului sufletului, corelată cu îndreptarea gândurilor şi a faptelor pătimaşe prin lucrarea nevoinţei sau ascezei creştine. Este firesc să-l primim pe Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie abia atunci când în noi există măcar începutul unei astfel de lucrări. De aceea, primirea acestei Sfinte Taine este lăsată în grija duhovnicului, căruia îi revine şi responsabilitatea de a purta de grijă omului păcătos, în vederea îndreptării lui.