Răspunsuri duhovniceşti: Diavolul vine în haină de miel şi nu luptă deschis

Preacuvioase părinte Dorotei Tudorache, ce părere aveţi de vorba "fă-te frate cu dracul până treci puntea"?

Părerea mea este că această expresie luată din popor nu se potriveşte nimănui, decât numai aşa, folosită ca expresie retorică într-un discurs şi fără acoperire. În comportament, omului i se pretinde să fie abil, elastic, îngăduitor, răbdător, să tacă - dacă îl inspiră Dumnezeu - fără să întristeze şi să rănească pe aproapele.

Proorocul David la Psalmul 24, versetul 7, spune: "Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni". Avem ca armă de apărare toată psaltirea Proorocului David, care ne răscoleşte conştiinţa şi o purifică şi ne îndeamnă spre tot lucrul cel bun.

Dacă am greşit în păcate grele şi am supărat pe îngerul nostru păzitor, noi ne pocăim şi este cazul urgent să mergem la duhovnic, care poate restabili legătura noastră cu Dumnezeu. Aici intervine şi problema conştiinţei, a scopului şi a mijloacelor.

Sau cum zicea Petre Ţuţea: "dracul te bagă şi-n biserică numai ca să fii de partea lui!" Este posibil acest lucru?

Da, este posibil acest lucru. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că atâta putere are vrăjmaşul neamului omenesc câtă putere are un câine rău legat în lanţ. Dacă ai intrat în perimetrul lui, te sfâşie. Sfinţii Părinţi vedeau mrejele şi atacurile vrăjmaşului şi atunci când Dumnezeu îi înălţa la cer după o viaţă trăită în smerenie şi sfinţenie. Şi este cazul Sfântului Cuvios Părinte Antonie, când vrăjmaşul îi spune: "Antonie, zii că ai scăpat de mine!"

Părinţii din vechime, asemeni Sfântului Antonie cel Mare, aveau credinţa că duhurile rele căutau cu tot dinadinsul să-i împiedice de la lucrarea virtuţii. Era atât de puternică credinţa lor, încât duhurile rele nu se mai fereau să li se arate. Trebuie să ştim un lucru foarte interesant, demonii nu se luptă niciodată deschis. Aceasta înseamnă că se tem totuşi de conştiinţa oamenilor. Ştiu că nimeni n-ar accepta răul ca rău. Conştiinţele curate şi drepte nu se lasă înşelate de astfel de judecăţi false şi sesizează imediat stratagema. Ele ştiu că tot ce se face ca să satisfacă egoismul nu poate fi bun şi nu poate fi inspirat de un înger luminos. Dar demonii încearcă. Şi de multe ori reuşesc. Vina e însă a celor care îi acceptă, căci pentru a-i depista nu e greu. Conştiinţa are criterii bune de discernământ. Numai când nu le întrebuinţează, şi când se preface că se lasă condusă de un înger bun, numai atunci cade în mrejele celui rău. De aceea şi rămâne omul răspunzător pentru toate cele la care se învoieşte cu înşelătorul. Toată dibăcia acestuia e să reuşească în chipul cel mai desăvârşit să pară înger luminat. Astfel că împotriva acestei viclenii trebuie să se înarmeze omul cu darul deosebirii duhurilor, să-şi exerseze discernământul, adică dreapta judecată. Să ştie să sesizeze manevrele şi cursele care i se întind. E de la sine înţeles că nu e uşor, mai ales când demonii vin sub chip de îngeri luminoşi şi când caută să-şi convingă victimele că ele vor binele şi că totul va fi spre folosul lor.