„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Răspunsuri duhovniceşti: Dobândirea bucuriei pascale depinde de înnoirea interioară
Părinte, de ce este legată bucuria unui creştin? Cum trăieşte un creştin bucuria ca o continuare la bucuria pascală?
Sfânta Evanghelie este marcată, la început şi la sfârşit, de două evenimente care au în centrul lor o chemare la bucurie şi în ambele momente în prim-plan este Maica Domnului. Primul din aceste momente este cel al Buneivestiri, când Arhanghelul Gavriil vine la Fecioara Maria întâmpinând-o cu salutul: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!" şi vestindu-i că va zămisli în pântece şi va naşte fiu. Al doilea moment, de care cred că se leagă în mod deosebit bucuria noastră, este cel al arătării Mântuitorului, după Înviere, femeilor mironosiţe, când Iisus le-a întâmpinat zicând: "Bucuraţi-vă!". Spuneam însă că în prim-plan se află în ambele momente Maica Domnului. Despre aceasta ne învaţă Sfântul Grigorie Palama în omilia sa la "Duminica Mironosiţelor", când spune că, "atunci când (Maica Domnului) împreună cu celelalte femei l-a întâlnit pe Fiul şi Dumnezeul ei, ea prima dintre toate celelalte L-a văzut şi L-a recunoscut pe Cel înviat şi căzând s-a atins de picioarele Lui şi s-a făcut apostolă a Lui către apostolii Săi", deşi Sfântul Evanghelist Matei le face părtaşe la aceasta şi pe celelalte femei. Cum putem trăi deplin această bucurie? Este important să vedem în ce context şi cui au fost adresate aceste chemări la bucurie pentru a înţelege astfel de ce este legată şi cum putem cunoaşte şi trăi cu adevărat bucuria de care vorbim şi despre care auzim vorbindu-se la tot pasul în această perioadă în care ne aflăm noi acum, perioada Penticostarului. Chemarea creştinilor la bucurie ţine de două vestiri. Prima este cea a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Imediat după ce primii oameni au căzut în păcatul neascultării şi au fost alungaţi din Rai, Dumnezeu a făgăduit trimiterea în lume a Izbăvitorului, a Celui ce avea să îi împace pe oameni cu Dumnezeu, cu întreaga creaţie şi cu ei înşişi. Or, vestea pe care Arhanghelul Gavriil a adus-o Fecioarei Maria, că din pântecele ei Se va naşte Fiul Celui Preaînalt, aduce cu sine bucuria împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu. A doua veste bună este cea a Învierii din morţi a Domnului Hristos. Prima care primeşte vestea sculării din morţi a Mântuitorului Hristos este Maica Domnului, pentru că ea singură ajunsese la atâta curăţie, încât Însuşi Fiului lui Dumnezeu binevoieşte a Se întrupa din pântecele ei. Ea însăşi se face apoi prima martoră a Învierii. Şi prima şi a doua chemare la bucurie sunt adresate Pururea Fecioarei Maria, pentru că ea singură cunoaşte cu adevărat, datorită curăţiei ei, lucrarea lui Dumnezeu. Cine se învredniceşte de bucuria divină? Cunoaşterea şi trăirea acestei bucurii nu se dau decât celor care duc o adevărată viaţă duhovnicească. Sunt foarte grăitoare în acest sens cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul: "E neîndoielnic adevărat că cunoaşterea duhovnicească urmează mereu reînvierea duhovnicească. Singură această cunoaştere e adevărată, durabilă şi solidă. Dar pe ea o primim, nu o dobândim. Duhul care o descoperă e asemenea celui care tocmai a obţinut un mare profit, dar fără să-l fi calculat în prealabil, aşa cum ar fi făcut un negustor. Această cunoaştere apare totdeauna pe neprevăzute. Iată cum anume: când cineva se înnoieşte, dobândeşte înnoindu-se ceva nou... cel care cunoaşte astfel îşi spune: acum cunosc cu adevărat, văd şi experimentez, ating şi înţeleg". Cunoaşterea adevărată a bucuriei pascale depinde în mod deosebit de înnoirea interioară pe care ar trebui să o căutăm în perioada Sfântului Post. Este nevoie deopotrivă însă ca înnoirea interioară, care duce la cunoaşterea şi trăirea bucuriei pascale, să fie înfăţişată prin fapte, prin fapte corespunzătoare credinţei, adică prin faptele iubirii şi ale compasiunii. (Oana Rusu)