Răspunsuri duhovniceşti: Dragostea pentru Sfânta Liturghie

Preacucernice părinte Liviu Anghel, astăzi îl prăznuim pe Sfântul Antonie de la Iezer. Cine a fost acest mare cuvios român?

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer-Vâlcea a vieţuit pe pământ vreme de 92 de ani şi s-a mutat la Domnul la 23 noiembrie 1719. Înainte de a alege viaţa monahală ca mijloc de desăvârşire, s-a ocupat de negoţ. Precum pescarul când se fereşte de furtună întoarce cârma şi luptă cu natura dezlănţuită pentru a depăşi pericolul, aşa şi acest neguţător a hotărât să caute limanul călugăriei, apoi al sihăstriei, pentru a-şi găsi pacea sufletească. Epoca în care a vieţuit a fost marcată de lupta împotriva Imperiului Otoman, căruia i-au căzut jertfă contemporani precum Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu sfetnicul Ianache. Chemarea către viaţa monahală nu l-a scutit de luptă, căci călugărul are de luptat cu sine, dar şi cu vicisitudinile timpului pe care îl parcurge. Exemplul de hotărâre necondiţionată a intrării în monahism poate să constituie pentru oricine o eventuală cale de urmat în viaţă.

Dacă citim viaţa cuviosului Antonie de la Iezer, descoperim că în drumul pe care şi l-a ales şi-a împlinit cu râvnă datoria faţă de sine, faţă de Dumnezeu, Cel căruia şi-a dedicat viaţa, şi faţă de semeni. Acesta este diamantul sfinţeniei, împlinirea datoriei la modul exemplar.

Ce învăţăm din viaţa acestui sfânt?

În primul şi în primul rând, exemplară pentru acest preacuvios părinte a fost dragostea deosebită pe care a avut-o pentru slujirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii. Tradiţia mărturiseşte că i se spunea Antonie Liturghisitorul, deoarece săvârşea zilnic Taina Sfintei Liturghii. Mai mult de atât, se spune că ucenicilor săi nu le cerea cine ştie ce mari nevoinţe, dar cerea nevoinţa participării la Slujba euharistică. Ce poate fi mai înălţător pentru un creştin decât participarea la comuniunea euharistică, ce poate fi mai pilduitor pentru un ucenic decât dăruirea acestui purtător cu cinste al numelui Marelui Antonie, devenit Noul Antonie? Dragostea pentru Sfânta Liturghie este de fapt o mare dragoste faţă de Săvârşitorul Ei, Domnul Iisus Hristos. În Acatistul Sfântului se spune: "Bucură-te, doritorule al Împărtăşirii Liturghiei!" Deci, dacă ar fi să aducem ceva din viaţa acestui nevoitor creştin în viaţa noastră, aceasta este: să ne nevoim în a participa la Sfânta Liturghie atunci când ne cheamă clopotele bisericii parohiale, să mutăm cârma de la participarea la alte activităţi, care pot fi făcute şi după, şi să ne îndreptăm paşii spre întâlnirea cu cei care ne iubesc cel mai mult, Dumnezeu, sfinţii Lui şi Maica Domnului.

Mai sunt astfel de trăitori şi în zilele noastre?

În Ocna-Sibiului, până în anul 1998, 11 septembrie, ziua când s-a mutat la ceruri, a vieţuit un preot de mir, părintele Miron Mihăilescu, care, asemenea Cuviosului Antonie de la Iezer, a slujit Sfânta Liturghie zilnic, vreme de 58 de ani. Slujirea zilnică a făcut din părintele Miron un prieten apropiat al Domnului Hristos, a devenit un important exeget biblic, căci Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce-L caută, bucurându-i cu daruri speciale. În timpul slujbei s-a întâlnit cu Hristos-Cuvântul prin Sfânta Împărtăşanie şi cu cuvântul Lui din pericopa evanghelică zilnică, în care pătrundea până în spiritul celor citite. Îngemănarea aceasta a făcut din părintele Miron un adevărat crainic al Mirelui Hristos şi un odihnitor de oameni, aşa cum l-a numit părintele Teofil Părăian, duhovnicul cu duhul văzător de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Despărţiţi de munţii Carpaţi, în locuri diferite, în vremuri diferite, dorul de Hristos i-a caracterizat pe cei doi slujitori ai altarului. Unul în călugărie, în obştea monahală sau în sihăstrie, altul în preoţia de mir - în mijlocul enoriaşilor şi a celor care l-au căutat, sfinţi şi prieteni ai sfinţilor - cei doi au rămas modele de dragoste pentru slujba slujbelor - Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.