Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Drumul spre biserică este un pelerinaj de suflet

Răspunsuri duhovniceşti: Drumul spre biserică este un pelerinaj de suflet

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 17 Aug, 2011

Părinte, de ce merg oamenii în pelerinaje la mănăstiri? Care sunt foloasele duhovniceşti ale acestor călătorii?

În general, creştinii merg în pelerinaj pentru a se îmbogăţi sufleteşte. Pelerinajul este specific omului credincios, care caută să se întâlnească cu Dumnezeu, de aceea este privit ca o datorie de suflet pentru creştini. De multe ori, mergem în pelerinaj pentru a ne regăsi liniştea sufletească. Atunci când ne simţim apăsaţi de problemele vieţii de zi cu zi, pelerinajul ne ajută să ne putem reculege, să avem o altă perspectivă asupra situaţiilor dificile prin care trecem.

Pelerinajul este mai mult decât o călătorie sau o excursie, deoarece atunci când mergem în pelerinaj noi însoţim gestul nostru cu rugăciune smerită, ne pregătim sufleteşte, ne facem un examen de conştiinţă, pentru a ne putea spovedi, scriem pomelnice, pentru a le lăsa spre pomenire acolo unde mergem etc. Pelerinul nu îşi doreşte doar să viziteze o mănăstire sau o biserică, pentru a rămâne cu amintiri frumoase, ci îşi doreşte să se încarce sufleteşte cu rodul rugăciunilor care se înalţă în locul respectiv, să primească un sfat folositor de la un duhovnic iscusit, să participe la sfintele slujbe, să iasă din cotidianul tumultuos al vieţii şi să regăsească echilibrul sufletesc de care are atâta nevoie. În plus, mănăstirile au avut întotdeauna imaginea unor oaze de spiritualitate, de rugăciune.

Dar creştinii merg în pelerinaj nu doar la mănăstiri, căci pelerinajul nu presupune în mod exclusiv parcurgerea de distanţe foarte mari. Mulţi creştini iau parte la procesiuni - pelerinaj cu prilejul marilor sărbători (Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou de la Bucureşti), ca o expresie a credinţei lor; unii ajută pelerinii care sosesc în localităţile lor, oferind hrană sau adăpost, fiind astfel părtaşi la bucuria şi la rugăciunea acestor pelerini.

În mod general, putem spune că fiecare drum pe care îl facem spre biserică, în duminici şi sărbători, este un mic pelerinaj de suflet.

Cum trebuie să se poarte creştinii care vin să se închine în sfintele mănăstiri? Se impune şi o ţinută exterioară deosebită?

Ţinuta exterioară este, în mod firesc, expresia stării sufleteşti a unei persoane. Din punct de vedere practic, ţinuta cu care ne prezentăm în faţa cuiva arată respectul pe care i-l purtăm. Cu atât mai mult când mergem la biserică sau în pelerinaj, trebuie să avem grijă la ţinuta noastră exterioară.

Mai întâi însă, trebuie să ne primenim sufleteşte, să ne pregătim prin rugăciune. Trebuie să mai ţinem cont de faptul că nu este suficient să fim frumos şi decent îmbrăcaţi, ci este necesar să ne şi comportăm creştineşte. Cu alte cuvinte, atunci când mergem în pelerinaj la mănăstiri sau la biserică nu trebuie să uităm scopul pentru ce mergem acolo. Dacă mergem să ne rugăm, să participăm la sfintele slujbe, trebuie să ne comportăm ca atare. Fiecare mănăstire sau biserică are un program liturgic pe care este bine să îl respectăm.

În incinta mănăstirii sau bisericii este de preferat să avem o atitudine cuviincioasă, potrivită cu atmosfera de rugăciune de acolo. De obicei, când ajungem la biserica sau mănăstirea pe care dorim să o vizităm, mai întâi intrăm în lăcaşul de cult pentru a ne închina la icoane şi a primi binecuvântarea preotului slujitor. Dacă este în desfăşurare un serviciu religios (o slujbă), ne vom închina în mod discret, fără a deranja rugăciunea celorlalţi. Apoi putem lăsa un pomelnic (acatist), fie la sfântul altar, fie la pangar sau în locul indicat de vieţuitorii mănăstirii sau preoţii slujitori. Uneori, când suntem pelerini, ne putem spovedi sau putem cere un sfat de la duhovnicul mănăstirii sau de la preotul slujitor. De asemenea, putem vizita incinta mănăstirii sau bisericii respective, muzeul amenajat sau alte obiective care ne pot ajuta să ne întărim în credinţă, să aflăm lucruri utile din punct de vedere religios, istoric, naţional etc. Odată încheiat pelerinajul, ne vom întoarce la casele noastre cu aceeaşi atitudine cuviincioasă, încercând să păstrăm în suflete darurile duhovniceşti pe care le-am dobândit.