Răspunsuri duhovniceşti: Duhovnicul este un supraveghetor abil, treaz, care-şi iubeşte fiii şi se roagă necontenit pentru ei

Răspunsuri oferite de protosinghel Iustin Neagu, preot de caritate la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola din Iaşi

Preacuvioase părinte, cum ar trebui să se comporte un duhovnic cu tinerii, de cele mai multe ori indecişi, dornici să probeze tot?

Pentru cei mai puţin iniţiaţi, duhovnicul are un rol foarte mare - îi are în rugăciune, şi atunci când e nevoie intervine cu un sfat, fără să fie dirijaţi într-un mod dictatorial. Pentru cei mai mult iniţiaţi, rolul lui e mai mic - el îi observă şi pe aceştia cum cresc bine şi se bucură văzând că i-o iau înainte, protejându-i ca să nu-i cuprindă mândria, ca să nu cadă din starea de har; aici nu mai intervine direct însă. De ce? Pentru că omul când este conştiicios vine şi se spovedeşte ca să-şi cureţe sufletul de praf, de câte-o pată, dar nu mai sunt răni, mizerii, dezordine crasă. Acesta e rolul duhovnicului: un supraveghetor abil, treaz, care-şi iubeşte fiii şi se roagă necontenit pentru ei. El îmbrăţişează cu dragoste şi stările de cădere ale unora, şi pe cele de ridicare ale altora; pe cei iniţiaţi să nu cadă în mândrie, pe cei neputincioşi să nu cadă în deznădejde; pe unii îi ridică, iar pe alţii îi prinde de picior şi-i trage în jos.

Nu conteneşti până când nu vezi că s-a îndreptat situaţia, sfătuindu-i atent şi nejignitor, plângând pentru el şi cu el, certându-l cu blândeţe: "Ai grijă, te rog, să nu se mai întâmple". Şi să aibă răbdare, că nu se poate să piară fiul atâtor lacrimi.

Ce să facă un tânăr când simte chemarea de a intra în mănăstire? Să-i urmeze imediat?

"Nu toată musca face miere", spune o înţeleaptă vorbă din popor. Şi există vorba asta între călugări, că pe unii îi aduce dracul la mănăstire, iar pe alţii îi aduce Dumnezeu. Şi mai e o vorbă: "Călugării se întâlnesc neiubindu-se, trăiesc neajutându-se şi mor neplângându-se". Pentru că el zice că are vocaţie şi merge înainte şi-o ţine aşa şi ajunge producător de dezordine.

De aceea eu spun să nu-şi urmeze gândul. Până când se coace mărul în pom, şi atunci cade singur. Până nu mai poţi să rămâi... Şi dacă nu pleacă când îl îndeamnă gândul, tot acolo va ajunge, să ştiţi, că Maica Domnului când are un plan cu cineva el se împlineşte.

Şi cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Pentru că are maturitate. Se coace mintea şi se armonizează cu sentimentul şi intră în funcţie lucrarea voinţei ca un ac barometric care face o relaţie simfonică între minte, sentiment şi afectivitate, realizeazându-se acel echilibru trinitar al celor trei mari facultăţi ale sufletului: raţiune, voinţă şi sentiment.