Răspunsuri duhovniceşti: Duminica, ziua odihnei creştine

Preacucernice părinte Ioan Drăguşin, de ce socoteşte Biserica Ortodoxă duminica drept ziua de odihnă? Care sunt raţionamentele acestei rânduieli?

Odată cu Învierea Mântuitorului, ziua de odihnă pentru creştini se schimbă, iar în locul sâmbetei este aşezată duminica. Importanţa acesteia este arătată foarte clar de Sfântul Apostol Pavel, care spune că: "Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră" (I Cor. 15, 14). Despre învierea Domnului în prima zi a săptămânii, adică duminica, aduc argumente Sfintele Evanghelii: "Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt, dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra răsturnată de pe mormânt" (Ioan 20, 1; Matei 28, 1-2; Marcu 16, 1-7; Luca 23, 54-56).

Duminica este momentul în care primii creştini au săvârşit pentru prima dată Sfânta Liturghie (frângerea pâinii). Tot în această zi a avut loc şi instituirea Bisericii ca trup tainic al Domnului, atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime: "Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi adunaţi împreună în acelaşi loc, şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-a arătat împărţite limbi de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul" (Faptele Apostolilor 2, 1-4).

Această trecere de la serbarea sâmbetei ca zi de odihnă la cinstirea duminicii, ca zi a Domnului (Dies Dominica), precum şi superioritatea celei de a doua este subliniată şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Astfel, Sfântul Ignatie scrie în epistola sa către Magnezieni: "Dacă aţi ajuns la noua nădejde, apoi nu mai serbaţi sâmbăta, ci sfinţiţi ziua Domnului". Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful spune că duminica "ne adunăm cu toţii la un loc, pentru că aceasta este ziua în care Dumnezeu, la crearea lumii, a despărţit lumina de întuneric şi în care Mântuitorul nostru a înviat din morţi".

Printre vechile denumiri liturgice ale duminicii se regăsesc şi cele de: "ziua soarelui" sau "dies solis", "ziua Domnului" (Dies Dominica), "una a sâmbetelor", prima zi a săptămânii, "praznicelor praznic", "sărbătoare a sărbătorilor" etc. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte duminica "ziua pâinii", după obiceiul de frângere a pâinii, precum şi "împărăteasă a zilelor, subliniind caracterul ei de zi sfântă şi venerată.

Prin cultul duminicii, creştinii nu calcă niciodată porunca a patra, ci respectă cu stricteţe porunca deplină a Mântuitorului, prin participarea la Sfânta Liturghie. Odată cu creşterea numărului creştinilor, la începutul secolului IV, aproape toată populaţia Imperiului Roman adoptase duminica drept zi de sărbătoare săptămânală, lucru care l-a determinat pe marele Împărat Constantin cel Mare să o declare, în anul 321, drept sărbătoare oficială pentru toţi creştinii din imperiu.