„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Răspunsuri duhovniceşti: Educaţia în rândul tinerilor
Părinte protopop, ne aflăm într-o perioadă în care tinerii susţin fel de fel de examene. Cât de importantă mai este astăzi educaţia în societatea noastră?
Educaţia este foarte importantă pentru o societate şi lucrul acesta ni-l confirmă istoria, mai ales aici, în Ardeal. Să ne aducem aminte că mitropolitul Andrei Şaguna, când a venit aici, primul lucru pe care l-a făcut a fost tocmai să ridice educaţia naţiei româneşti din Transilvania. Dacă în momentul venirii sale în Ardeal a găsit o situaţie precară a educaţiei în rândul românilor, când a trecut la cele veşnice, situaţia era cu totul alta. S-au ridicat aici peste 800 de şcoli în acea vreme, între care jumătate doar în vremea păstoririi sale ca mitropolit. A fost un om revelator, în sensul că a încercat să ridice nu doar nivelul educaţional din şcoli, ci şi cel din rândul oamenilor în vârstă. Existau acele şcoli de duminică la biserici, la care populaţia mai în vârstă avea acces. Era vorba de o educaţie generală şi oamenii învăţau de toate, nu doar lucruri care ţin de religie. S-au înfiinţat astfel multe bresle. Lucrurile acestea ne arată cât de importantă este educaţia în general pentru orice moment al existenţei unui popor. Gradul de civilizaţie al unui popor este dat de calitatea educaţiei. Ne confruntăm, din păcate, cu drama familiilor dezbinate, în care membrii familiilor sunt nevoiţi să plece la muncă în străinătate, iar copiii rămân pe mâna rudelor. Aceştia suferă la rândul lor o dramă, care îi îndepărtează de dorinţa de a cunoaşte şi de a se educa. Ideea Patriarhiei de a implementa proiectul "Alege şcoala!", în care Biserica încearcă să rezolve în parte aceste probleme, este bine-venită, pentru că această dramă a familiilor este greu de îndepărtat. Care este locul orei de religie în acest larg proces educaţional? Dintotdeauna a ocupat un loc esenţial. Pe de-o parte, educaţia religioasă cultivă în mod deosebit valorile morale, iar pe de altă parte ne sensibilizează şi ceea ce este mai important, ne determină să-l vedem pe Hristos în cel de lângă noi. Raportarea noastră la cei de lângă noi devine alta. Nu ne mai simţim noi cei mai importanţi, ci dăm valoare celor de lângă noi. Este important să ne dăm seama că fiecare om are valoarea lui şi este unic înaintea lui Dumnezeu şi pentru fiecare dintre noi. Evanghelia despre alegerea celor 12 Apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos demonstrează aceasta prin faptul că fiecare avea darul său. Avem, de asemenea, în persoana Sfântului Apostol Pavel un model de educator şi de misionar. Am avut experienţa în Protopopiatul Braşov, cu prilejul concursului "Botezul în familia mea" să văd rezultatele extraordinare ale orei de religie în rândul copiilor. Copiii ne-au dat nişte lecţii de teologie extraordinare. Un copil din clasa a III-a ne-a spus că botezul ne introduce în ceata sfinţilor lui Hristos, iar alt copil a asemănat tunderea copilului la botez cu tunderea soldatului roman la intrarea în armată, simbol al intrării noastre în armata lui Hristos. Aceste exemple sunt grăitoare şi ne arată cât de importantă este educaţia religioasă pentru copii, tineri şi oameni mai în vârstă.