Răspunsuri duhovniceşti: Efectele comunismului în procesul secularizării

23 august a fost, până acum două decenii, ziua naţională a României. Spuneţi-ne, vă rugăm, care sunt efectele negative ale comunismului în viaţa duhovnicească? Mai sunt ele prezente şi azi?

Ziua de 23 august 1944 este o zi controversată din punctul de vedere al semnificaţiei politice şi, timp de peste patru decenii, până la căderea regimului dictatorial comunist, 23 august a fost ziua naţională a României, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cântece "patriotice şi revoluţionare". Astăzi a rămas doar o amintire, pentru unii plăcută, pentru cei mai mulţi însă neplăcută.

Trebuie să reţinem faptul că în timpul unei dictaturi politice, de orice orientare ar fi aceasta, nici o instituţie a unui stat nu-şi poate desfăşura activitatea normal, în condiţii optime, nici măcar o instituţie cum este Biserica. Este absurd să i se pretindă Bisericii să fi avut o altă soartă decât a celorlalte instituţii ale Statului (Şcoală, Justiţia, Poliţia, Armata etc.), mai ales că Biserica a fost considerată duşmanul cel mai mare al statului comunist. După instaurarea regimului comunist, Biserica a fost marginalizată şi persecutată, fiind considerată o instituţie retrogradă şi reacţionară, supusă unui control sever din partea statului comunist. Biserica nu şi-a mai putut continua lucrarea ei filantropică şi de asistenţă socială, fiind desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti de acest gen, a fost suprimat învăţământul religios din şcoli, s-a interzis asistenţa socială din spitale, aziluri de bătrâni, armată, închisori etc. Au fost suprimate periodicele bisericeşti ale eparhiilor, cu mici excepţii (de pildă "Telegraful român"), au fost desfiinţate patru academii teologice şi mai multe seminarii teologice etc..

Anii 1945-1948 au reprezentat perioada marilor frământări, când autorităţile comuniste au început să intimideze preoţii, aceştia fiind între victimele cele mai vânate de guvernanţii atei. Trebuie precizat faptul că preoţii, mai ales datorită statutului şi pregătirii lor, au fost cei implicaţi în evenimentele politice ale satelor şi comunelor, iar rapoartele vremii nu omit aceste lucruri, ceea ce va duce la arestări în rândurile lor, sub acuzaţia de sabotaj sau de reacţionarism.

Apoi, Decretul 410, un document legislativ de tristă amintire, adoptat de conducerea Marii Adunări Naţionale în ziua de 28 octombrie 1959, a vizat o "reformă monahală", hotărâtă de Guvern în mod independent faţă de Sinodul Bisericii Ortodoxe. Aplicarea acestui decret, între anii 1959 şi 1964, prin forţă şi ameninţări, constituie o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică.

Efectele politicii sociale practicate de comunişti înainte de 1989 au accelerat în mod cât se poate de original procesul secularizării. Acesta îşi află originile în modernizarea şi industrializarea socialistă, cu toate consecinţele sale: migrarea (deseori forţată) a oamenilor de la sat spre marile oraşe, învăţământul obligatoriu pentru toţi copiii în şcolile de stat, angajarea femeilor în uzine şi propaganda ateistă planificată. Migraţia populaţiei rurale, cu un profund tradiţionalism religios, spre oraşe o îndepărtează de Biserică. Nu întâmplător, în ţara noastră, orăşenii, foşti ţărani, când trăiesc evenimente deosebite, se întorc şi le sărbătoresc religios în satul natal. În oraşe, parohiile sunt eterogene, nu mai reprezintă comunităţile stabil integrate, credincioşii aglomerează biserici cu renume, deşi Dumnezeu Se află şi în cel mai modest lăcaş de cult.

După 1990, transformările politice din Europa, altădată comunistă, şi trecerea la o cale democratică şi la o economie privatizată au permis întoarcerea la o viaţă religioasă normală (adică la o liberă manifestare). În România, secularizarea nu a căpătat proporţiile din alte ţări. Cu toate împrejurările nefericite prin care ţara noastră a trecut până în 1989, populaţia a rămas credincioasă, cercetările ştiinţifice întreprinse remarcând Biserica printre primii factori de încredere şi stabilitate, în această perioadă de tranziţie.