Răspunsuri duhovniceşti: Este părinte cel care „adoptă la distanţă“?

Părinte, în ultimul timp, tot mai multe persoane aleg "să adopte la distanţă" un copil. Cum trebuie să percepem acest lucru?

Atunci când folosim termenul adopţie, cu referire la copii, trebuie să ştim că se referă la "a înfia", "a primi în familie". Deci, acest lucru presupune o atenţie sporită: educaţie, îngrijire de cele materiale şi spirituale, încurajare, afecţiune şi chiar mai mult, dragoste. Dar nu orice fel de dragoste, ci dragoste părintească. Un vechi dicton spune că un copil nu-i datorează părintelui viaţa, pe cât îi datorează educaţia, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că "nu e părinte cine naşte, ci e părinte cine creşte un copil". Bineînţeles că este foarte importantă naşterea de prunci, dar mai importantă este atenţia care se acordă ulterior copilului.

În zilele noastre, familiile aşa-numite moderne interrelaţionează din ce în ce mai puţin: dacă în timpul zilei părinţii sunt la serviciu, iar copilul este la şcoală sau este crescut de o bonă, după programul de lucru, tatăl se aşază la televizor, mama este în bucătărie, iar copilul în faţa calculatorului. Mai grav este când părinţii nu au nici cea mai mică idee despre nevoile sufleteşti ale propriilor copii, pentru că sunt foarte ocupaţi sau sunt plecaţi în străinătate şi se mulţumesc doar să le ofere bani celor mici pentru a duce o viaţă fără lipsuri materiale. Poate că acelaşi lucru am putea spune şi despre ceea ce unii numesc "adopţie la distanţă", să "adopţi" un copil pe care nu-l simţi, nu-i vezi creşterea, deoarece el se află peste mări şi ţări, şi de la care primeşti, din când în când, unele fotografii şi scrisori sau mici clipuri prin internet.

Se poate numi părinte cel care "adoptă la distanţă" un copil? Este bine să facem acest lucru?

Nu se poate numi părinte adevărat cel care "adoptă la distanţă", ci, cel mult, un binefăcător. Este un lucru foarte frumos şi chiar încurajator să ajuţi financiar un copil aflat în diferite lipsuri materiale şi care va putea să se întreţină până la terminarea studiilor cu acest ajutor financiar oferit, dar să fim convinşi că numai implicarea afectivă în viaţa unui copil poate da valoare relaţiei părinteşti. Ar trebui să recurgem la astfel de acte de binefacere nu numai faţă de copiii aflaţi în nevoi, ci şi faţă de bătrânii singuri şi neajutoraţi sau persoanele cu dizabilităţi.