Răspunsuri duhovniceşti: Familia, lanţul drogurilor şi iubirea lui Dumnezeu

În frământarea noastră, când ne izbim de o problemă sau când o năpastă ne izbeşte ea cu putere, ne întrebăm care sunt cauzele. Cum de s-a ajuns chiar aici? De ce tocmai eu sau familia mea? Ce durere mai mare în sufletul unor părinţi, decât să-şi vadă fiica sau fiul prinşi în capcana drogurilor?

Este o cruce tare grea, dar nu e loc pentru deznădejde, ci pentru o luptă efectiv de viaţă şi de moarte, spre salvarea copilului lor. Să fie bunăstarea de vină? Banii? O viaţă dezordonată moral? Anturajul? Lipsa trăirii credinţei, în familie? Sau poate puţin din toate astea? Căutăm răspunsuri apelând la o memorie recentă, dar rădăcinile sunt poate mai vechi, iar drumul trebuie refăcut, pentru a şti unde am greşit.

Adesea ne îngrijim, cu multă trudă şi alergătură, să le asigurăm copiilor cele materiale, dar lăsăm baltă grija pentru sufletul lor, apropierea sufletească, încrederea şi cultivarea credinţei şi a unei vieţi curate. Să recunoaştem: uneori aducem daruri copiilor noştri simţind că nu le arătăm destulă iubire şi că nu petrecem mai mult timp cu ei. Însă darurile nu suplinesc dragostea; ele aduc bucurie, dar nu hrănesc sufletul.

Atunci când dragostea sufletească nu este împărtăşită, omul caută să o suplinească. Şi aşa începe o căutare. Este firesc pentru un tânăr să caute, să dorească şi să se bucure. Toate acestea au însă nevoie de un sens.

Nu este greu să observăm astăzi o tendinţă puternică spre extreme în ceea ce priveşte educaţia şi, în general, raportarea părinţilor la copii: fie o grijă excesivă, sprijinită pe gândul că, pentru părinţi, copilul înseamnă totul şi le merită pe toate, fie o neglijare a copiilor, motivată de lipsa de timp, de stresul serviciului şi de alte griji. Să nu ne amăgim! Prima atitudine naşte pe "lâenfant roi"/"copilul rege", căruia totul îi este permis; nimic nu i se refuză. Cea de-a doua va arunca sufletul copilului în vâltori străine, în relaţii care îl deformează şi îl strică.

Fără sprijin şi însoţire duhovnicească se poate scăpa din acest lanţ al dependenţei de narcotice?

Nu. Consumând, omul crede iluzoriu că va controla totul, până la capăt. Dar forţele îi scad şi, când răul îşi arată adevărata faţă, îngrozindu-l pe om, ce se mai poate face? Ieşind de la dezintoxicare, mulţi nu rezistă şi ajung din nou să ia droguri, ca într-o cădere a căderii...

Iată o fărâmă din mărturia unei tinere care a trecut prin acest iad: "M-am rugat lui Dumnezeu din tot sufletul să mă ajute: Doamne, ajută-mă, că eu nu mai ştiu ce să mai fac cu mine! Nu mai am încredere în mine! Nu ştiu cum de am ajuns aşa! Te rog, fă ceva! Dumnezeu mi-a întins mâna şi m-a ajutat. (...) Cei care vor să renunţe la droguri să nu se bazeze pe ei şi să nu încerce singuri să se lase. Să-şi găsească un duhovnic bun - este obligatoriu. Să facă Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului şi să o roage să le trimită un duhovnic bun. Şi Măicuţa Domnului, cu siguranţă, îi va ajuta! Apoi totul o să intre în normal şi nu o să fie aşa greu. (...) Dumnezeu a luat foarte mult din crucea mea, mi-a dăruit foarte mult."