Răspunsuri duhovniceşti: Fără a ne împărtăşi nu ne putem mântui

Cum putem obţine veşnicia? Ce rol are Biserica în acest sens?

Noi, oamenii, în viaţa aceasta, simţind-o trecătoare, încercăm să ne câştigăm veşnicia. Unii dintre noi încearcă să obţină o veşnicie aici, sau doar aici, în lumea aceasta, legându-se de lucruri trecătoare, ce dau numai aparenţa veşniciei, alţii caută ceva mai mult, îl caută pe Dumnezeu, oriunde sunt, oriunde merg, sufletul lor simţind ceea ce a simţit Fericitul Augustin şi a exprimat în cuvintele: "M-ai făcut spre tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul meu până se va odihni întru tine". Sufletul, căutând adevărata veşnicie, o va afla. Căutările lui nu trebuie să fie pe căi lungi şi îndepărtate, ci aproape de casă. Acest loc nu este altul decât Biserica, lăcaşul în care s-a botezat, poate s-a cununat, dar, de care, din nefericire, de prea multe ori a uitat. În semn de dragoste, Biserica nu l-a uitat, ci îl aşteaptă ca pe fiecare dintre fiii ei, chiar şi în al doisprezecelea ceas. Odată deschisă uşa Bisericii, cel ce intră, conştient sau nu, a deschis uşa veşniciei, a intrat în antecamera veşniciei şi aude aici cuvintele: "Căutaţi Împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă". Biserica te învaţă cum, îţi arată calea, dar tu trebuie să vrei să o urmezi, căci Dumnezeu Însuşi călătoreşte cu tine. Drumul spre marea Taină a unirii cu Hristos este scurt din punct de vedere metric, de la pronaos la Sfântul Altar, însă din punct de vedere spiritual este lung şi anevoios. Pasul peste pragul Bisericii este un început frumos, care dă speranţe, însă este doar o linie de start spre ţinte spirituale. Viteza spre linia de sosire este încetinită doar de propriile păcate. Cuviosul Paisie Aghioritul spune: "Pentru a veni cineva la lumina lui Hristos trebuie să vrea să iasă din întunericul păcatului". Cuviosul compară păcătosul cu cineva închis din greşeală într-un beci întunecat. De îndată ce vede o rază ce vine printr-o crăpătură, caută să vină la lumină. Va încerca să iasă din bezna păcatului.

Cât de necesară este Sfânta Împărtăşanie pentru a ne putea mântui?

Între pocăinţă, iertare şi împărtăşire există o strânsă legătură. O mare suferinţă a adevăratului creştin este îndepărtarea de Sfânta Împărtăşanie. Această îndepărtare creează o tensiune interioară creştinilor, benefică procesului de întărire spirituală şi curăţire interioară. Însă nimeni nu poate fi primit la Sfânta Împărtăşanie fără căinţă, fără a se întoarce spre Dumnezeu, fără smerenie. Creştinul adevărat nu poate trăi fără Sfânta Euharistie, dar nici nu o poate lua nevrednic. Mântuitorul s-a jertfit pentru toţi, însă nu toţi sunt pregătiţi pentru a primi cu cugete curate jertfa sa. Viaţa omului de aici nu va găsi niciodată sens fără Hristos, însă pentru a primi trupul Lui şi a gusta din izvorul cel fără de moarte, trebuie să fim mai întâi conştienţi de responsabilitatea pe care o avem, să ne căim, să respectăm sfatul duhovnicului. Firea omului ar fi cu totul schimbată dacă ar înţelege că în acel vârf de linguriţă stă destinul vieţii sale veşnice. Numai în curăţenie, în dreptate, în pace sufletească şi trupească putem rosti cuvintele: "Iată, vin la nemuritorul Împărat!"