Răspunsuri duhovniceşti: Fericirea depinde de Dumnezeu

Părinte profesor Ioan Tulcan, fericirea şi confortul au devenit pentru omul contemporan ţelul vieţii. Înţelege acesta adevăratul înţeles al fericirii? Cum înţelegem noi, creştinii, fericirea?/i

Toţi oamenii simt nevoia de a se depăşi pe ei înşişi, de a cunoaşte tot mai mult, de a se împlini pentru că simt în adâncul sufletului lor un dor, o putere, un mecanism interior care îi îndeamnă să caute acea stare de perfect echilibru, de mulţumire, care ar putea fi definită şi ca fericire. Însă cu cât oamenii caută mai mult prin eforturile lor, constată că de fapt ei nu ajung niciodată să atingă acea stare după care aspiră atât de mult. Aceasta înseamnă că fericirea nu este o realitate pe care o poate dobândi omul numai prin eforturile lui proprii, ci ea este mai mult decât atât. Fericirea reprezintă o dimensiune profund spirituală, o dimensiune a existenţei omului care nu depinde numai de el, ci în primul rând ea este un dar de sus.

Fericirea a fost căutată dintotdeauna?

Da. Încă în Vechiul Testament psalmistul David avea să spună cuvinte memorabile în legătură cu problema fericirii. Chiar în psalmul întâi, primele două versete, spune următoarele: "Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea." Deci în gândirea psalmistului David, bărbatul care n-a umblat cu cei necredincioşi şi cu cei care se aflau pe calea răului şi a hulitorilor este un om fericit. Dar fericit este cu adevărat şi acela care se gândeşte mereu la legea Domnului şi la ea reflectează ziua şi noaptea. Iată, este o viziune a fericirii în Vechiul Testament când încă nu veniseră bunurile depline ale adevăratei fericiri. Şi totuşi, a nu împlini răul, a nu te asocia cu cei care fac răul şi a gândi şi a te ghida după legea lui Dumnezeu, după poruncile lui aşa cum erau ele cunoscute în Vechiul Testament, acela este un om fericit.

Însă în Noul Testament adevărata fericire a venit să ne-o dăruiască Mântuitorul însuşi, care ne şi oferă cele nouă căi importante în legătură cu dobândirea Fericirii.

Care este sensul adevăratei fericiri?

Fericirea nu este doar pentru viaţa pământească, ci pentru fericirea cea veşnică, deoarece a-L căuta pe Dumnezeu şi a împlini voia Lui este o bucurie a vieţii pământeşti, este chezăşia dobândirii marelui dar al fericirii din partea lui Dumnezeu. Altfel spus, nu este posibil să dobândeşti adevărata fericire pe alte căi. Lumea în care noi trăim, de toate categoriile sociale şi pregătirea intelectuală, caută numai binele, caută fericirea aşa cum şi-o imaginează fiecare, însă în final toţi aceştia constată că la capătul acestei căutări nu se află altceva decât o profundă dezamăgire şi amărăciune, ceea ce înseamnă că fericirea pe care o caută ei sau calea prin care ei cred că pot ajunge la fericire nu este calea cea potrivită, sau calea aleasă de ei nu îi duce spre adevărata fericire. În felul acesta cred că Biserica este chemată ca să împlinească o misiune deosebită în faţa lumii de astăzi, de a le arăta calea adevăratei împliniri şi a adevăratei fericiri, cale care nu poate fi în afara Bisericii Dumnezeului celui Viu, în afara legii lui Dummezeu, în afara Evangheliei, în afara fericirilor pe care le promite Mântuitorul celor care lucrează cu inimă bună voia Sa. Cei care se străduiesc să facă binele, dreptatea, pacea, care rabdă nedreptăţile făcute, care se silesc să aibă inimă curată, care sunt milostivi cu cei necăjiţi şi întristaţi, care sunt blânzi, care au plânsul cel duhovnicesc şi sărăcia cu duhul şi care aspiră neîncetat spre dreptate. Toţi aceştia vor putea să dobândească adevărata fericire făgăduită de Mântuitorul însuşi.

Rugăciunea cea mai potrivită a creştinilor este "Dă-ne, Doamne, fericirea sfinţilor, fericirea cea negrăită de a te vedea pe Tine faţă către faţă", şi astfel să exclame ca şi Apostolul Toma odinioară din prisosul inimii luminate de iubirea cea dumnezeiască: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!"