Răspunsuri duhovniceşti: Frica de a ne mărturisi

Preacucernice părinte Aurelian Ciocan, fiindcă nu peste mult timp intrăm în Postul Crăciunului, vorbiţi-ne despre Taina Spovedaniei. De ce se mai numeşte şi al doilea Botez?

Sârguinţa postului trebuie să fie încununată cu apropierea de Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. Prin Taina Spovedaniei, Dumnezeu manifestă faţă de om un înalt act de "pedagogie divină", ajutându-l prin intermediul preotului duhovnic să scoată din cele mai ascunse rosturi ale sufletului (ale conştiinţei) gândurile, intenţiile şi faptele rele. Taina Spovedaniei a fost întemaiată de Mântuitorul după Învierea Sa din morţi, când suflând asupra Ucenicilor le-a zis: "Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In. 20, 21-23), arătându-le dimensiunea şi importanţa acesteia: "…oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri." (Mt. 18, 18) Se mai numeşte "Taina Pocăinţei", fiindcă cel ce o primeşte trebuie să regrete în mod sincer păcatele săvârşite şi să ia hotărârea de a nu mai păcătui; "mărturisire" sau "spovedanie", fiindcă presupune mărturisirea păcatelor în faţa preotului; "al doilea Botez", pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca la Sfântul Botez. Păcatul apasă pe conştiinţa noastră ca o piatră, dar prin mărturisire sufletul se uşurează, conştiinţa dobândeşte linişte. Cât de mic ar fi păcatul, trebuie mărturisit în faţa duhovnicului cu adâncă părere de rău, cu hotărâre puternică de a nu mai păcătui, cu credinţă în Hristos şi în îndurările Lui. "Mărturisiţi-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul ca să vă vindecaţi" (Iacov 5, 16).

Distanţarea de păcat înseamnă apropierea de Hristos şi implicit înaintarea sigură pe calea mântuirii. Dacă omul nu a avut priceperea sau râvna necesară de a păstra haina spirituală a Botezului, întinând-o cu păcate, prin Taina Spovedaniei poate redobândi foloasele sufleteşti conferite de Botez. Spovedania trebuie privită cu posibilitatea apropierii de Sfânta Împărtăşanie, potrivit îndrumărilor Sfântului Apostol Pavel: "Să se cerceteze omul pe sine însuşi" (I Cor. 11, 28). Analizând însemnătatea Spovedaniei, vedem şi importanţa preotului, duhovnicului, exprimată în chip deosebit de Sfântul Ioan Gură de Aur: "Câte fac preoţii jos le întăreşte Hristos sus, şi judecata robilor o confirmă Stăpânul". Potrivit cu greutatea păcatelor săvârşite şi după cea mai bună socotinţă a duhovnicului, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinţă nu spre pedeapsă, ci spre o bună îndrumare duhovnicească. De aceea trebuie să folosim preţioasa vreme pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o la îndemână şi să ne apropiem când suntem împovăraţi nu prea des, dar nici prea rar, de scaunul Spovedaniei, reflectând asupra emoţionantelor cuvinte rostite de Sfântul Ignatie Briancianinov: "A nu cădea este propriu îngerilor, oamenilor le este propriu să cadă şi să se ridice; a cădea şi a rămâne în cădere este propriu numai diavolilor."

Cum putem să ne înfrângem frica sau jena de a ne spovedi?

Învingem teama şi chiar ruşinea de a spovedi anumite păcate dacă vedem în actul Spovedaniei şansa vindecării noastre. În ultima rugăciune din molitfa Spovedaniei suntem încurajaţi să învingem teama generată de ruşinea şi urâciunea păcatelor printr-o solemnă atenţionare: "…ia seama, de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat". Pentru o mărturisire corectă, credinciosul trebuie să se angajeze într-un program de pregătire, prin post şi rugăciune. Postul smereşte trupul, iar rugăciunea deschide sufletul în faţa lui Dumnezeu. Este necesar şi un examen sincer, o cercetare a conştiinţei, prin care să analizăm în chip individual în ce măsură ne-am îndeplinit datoriile faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele, faţă de Biserică, faţă de noi înşine. Înfrângem frica dacă păşim cu hotărâre că nu vom fi pedepsiţi, fiindcă pedeapsa ce o merităm a luat-o asupra Sa Dumnezeu întrupat, iar în loc de pedeapsă ne va împărtăşi din nemărginita Sa bunătate, aşteptând de la noi recunoaşterea păcatelor. "Veniţi să ne întrebăm, zice Domnul, şi de vor fi păcatele voastre ca mohorăciunea, ca zăpada le voi albi; iar de vor fi ca roşeala, ca lâna le voi albi" (Isaia I,18). Când îngenunchem la Spovedanie, să fim cu luare aminte, ca nu cumva diavolul să vină ca un fur în mintea noastră şi să ne răpească şansa mântuirii prin nemărturisirea totală şi sinceră a păcatelor. Cred că pentru omul credincios lepădarea de sine nu este grea, nici alungarea ruşinii generată de păcat nu e grea, fiindcă el vine cu un scop clar, şi anume de a primi de la Hristos prin gura duhovnicului acel dar râvnit de toată lumea: "Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale" sau "Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace."