Răspunsuri duhovniceşti: Îmbogăţirea spirituală simţită la mănăstire

Preacuvioase părinte stareţ, ce anume caută credincioşii atunci când vin să se roage la mănăstire?

Pe măsură ce oamenii cunosc o mănăstire, mai veche sau mai nouă, aceştia vin cât mai des la ea. Observăm cum credincioşii care vin la mănăstire pleacă de aici mai încărcaţi duhovniceşte. Lumea vine la mănăstire cu o sumedenie de probleme personale. Ei nu ştiu ce să facă pentru a rezolva aceste probleme care le frământa viaţa de zi cu zi, dar este minunat faptul că îşi pot deschide sufletul în faţa monahilor care îi întâmpină şi le vorbesc cu multă sinceritate despre viaţa lor. Chiar dacă sunt probleme casnice care la prima vedere par banale, pentru ei sunt foarte importante şi caută să le rezolve cât mai repede şi mai bine cu putinţă. Este minunat că apelează la Dumnezeu pentru rezolvarea problemelor de tot felul. Pe Dumnezeu îl găsesc doar în Biserică, deci şi în mănăstiri. Dacă orice credincios îl caută pe Dumnezeu, inclusiv la mănăstiri, atunci găsesc şi rezolvarea problemelor din viaţa cotidiană şi o liniştire sufletească. Nu suntem văzători cu duhul, ca să ştim ce să le spunem, ce să-i sfătuim să facă în mod concret, în orice fel de necaz. Dar Dumnezeu, pentru credinţa oamenilor care ne caută la mănăstiri, le dă acestora tot ceea ce le trebuie.

Credincioşii găsesc la o mănăstire mai multă bogăţie duhovnicească decât la biserica parohială?

Există o anumită diferenţă în a merge la biserica parohială, duminică de duminică, la sărbători, de multe ori chiar în fiecare zi şi a veni la o mănăstire, pentru o zi sau o perioadă mai îndelungată. La mănăstiri, ieromonahii au mai mult timp de acordat celor care vor să se spovedească sau să discute diverse lucruri. Într-o parohie sunt sute sau mii de oameni şi de multe ori este greu pentru un preot să acorde foarte mult timp fiecăruia în parte. La mănăstiri, credincioşii primesc o atenţie aparte din partea monahilor, dar asta nu înseamnă că aceştia au mai mult har sau sunt superiori cumva preoţilor din parohii. Credinciosul nu trebuie să se rupă sub nici o formă de biserica parohială şi de preotul din parohie. Contactul cu mănăstirea trebuie să fie sporadic şi trebuie să fie văzut ca o binecuvântare în plus. La mănăstiri, credincioşii au posibilitatea să participe la mai multe slujbe religioase, oficiate după pravila mănăstirească, de cele mai multe ori mai lungi decât cele oficiate la bisericile de mir, pentru că noi, monahii, ne-am dedicat unei astfel de vieţi spirituale. Atunci când calcă pragul unei mănăstiri, credincioşii trebuie să fie conştienţi că vin pentru a-şi îmbogăţi viaţa spirituală. (Ştefan Mărculeţ)