Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: „În Biserică afli că exişti“

Răspunsuri duhovniceşti: „În Biserică afli că exişti“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Alexandru Constantin Chituţă - 29 Aug, 2010

Preacucernice părinte Cătălin Teulea, vorbiţi-ne despre viaţa lăuntrică. Cum se ajunge la o viaţă şi o pace lăuntrică aşa cum ne-o arată, descrie şi ne îndeamnă Mântuitorul?

Este de mare actualitate această întrebare, mai ales în societatea globalizată în care trăim. La Pateric există întotdeauna răspunsuri în privinţa construirii existenţei noastre pe temelia cea neclintită, Hristos Domnul "piatra cea din capul unghiului". În Pateric citim că "un tânăr studios s-a dus la părintele său duhovnic să se spovedească şi a început să se laude cu cele acumulate de el din lectura cărţilor, uitând că părintele duhovnic aştepta de la el mărturisirea păcatelor. La finalul spovedaniei tânărul, fiind un creştin dornic de îndreptare, a cerut canon. Părintele duhovnic i-a spus: Nu-ţi dau nici un canon, dar vreau şi eu să adaug ceva la cele descoperite de tine: ia aminte, în genunchi îl cunoşti pe Dumnezeu. Atunci, tânărul îndată s-a ruşinat, s-a trezit din reveria mândriei de sine şi i-a cerut iertare cu lacrimi părintelui". Cu alte cuvinte, avem astăzi o sumedenie de mijloace de informare, de cunoaştere, însă e necesară racordarea noastră la existenţa lăuntrică a Lui Hristos în noi. El este Cel care tronează în inima noastră încă de la Botez.

Părinte, ce înseamnă să ai dor după Dumnezeu?

De multe ori vrem Taborul, Lumina Învierii fără a trece prin Golgota despătimirii, prin lacrima rugăciunii, osteneala postului, bucuria faptelor bune. Cine a răzbătut, îngenunchează până la poalele Crucii de pe Golgota dacă nu Iubirea prezentă acolo prin Maica Domnului şi Apostolul Iubirii, Ioan? Mulţi dintre noi ne spovedim, unii mai des, alţii mai rar, unii din obişnuinţă, alţii din conştiinţă, dar câţi dintre noi simţim că într-adevăr Hristos a înviat în viaţa noastră? E nevoie deci de perseverenţă, jertfă, consecvenţa vieţii noastre în dragostea, dorul după Dumnezeu pe care le experiem în rugăciunea adâncă a inimii noastre. Să-L simţim pe Hristos că ne-a atins ochii cu lacrima Sa şi prin aceasta vom "vedea lumina cea adevărată". Părintele Arsenie Boca scrie atât de profund: "Nu putem intra în împărăţia în care nu am trăit încă de pe pământ". Unde este această împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ dacă nu în Biserică-tinda Raiului, dar şi în inima noastră unde stă ascuns Hristos în mod tainic încă de la Botez? Fiecare dintre noi fuge de rana sa, de nimicnicia din el până ce-L întâlneşte pe Cel ce vindecă toată rana, toată durerea, pe Hristos Domnul Iubirii. În Biserică "afli că exişti", ne spune Petre Ţuţea, gânditorul nostru creştin. În Biserică, prin Sfintele Taine, crescând duhovniceşte sub ascultarea duhovnicului, descoperim pe Hristos Cel ascuns în porunci, pe Hristosul euharistic "Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte".

Realizăm de fiecare dată că singurul dar făcut de această lume omenească, limitată, Lui Hristos Cel Înviat nu este decât urma veşnică a rănilor crucificării Sale. Nu în zadar Sfântul Chiril scrie că "La Dumnezeu se intră în stare de jertfă". Cu alte cuvinte, să ne dăruim şi să ne depăşim în tot ceea ce facem, aşa ne amintea mereu vrednicul de pomenire părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Prin "uşile încuiate s-a arătat Hristos" ucenicilor Săi după Înviere.

Ni se sugerează în acest fel necesitatea unei purificări de duhul acestei lumi pentru a fi părtaşi bucuriei Învierii în Hristos. Numai aşa Îl vom putea pipăi pe Hristos, cu simţirea rugăciunii noastre, strigând, îngenuncheaţi de minunea Învierii, asemenea lui Toma: "Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!"