Răspunsuri duhovniceşti: În fiecare zi ne rugăm pentru sfârşitul nostrum

Părinte, ce atitudine trebuie să aibă creştinii în faţa "profeţiilor" contemporane despre sfârşitul lumii?

În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult în mass-media şi industria cinematografică de "sfârşitul lumii" sau Apocalipsa, care urmează să vină, după unii, în anul 2012. Temerile că sfârşitul lumii este aproape se bazează pe interpretările pe care le fac "aşa-zişii profeţi" calendarului mayaş.

Răspunsul la întrebare îl găsim în Biblie şi în învăţătura Bisericii. Acestea fac deosebire între semnele vremurilor de apoi, numite impropriu "sfârşitul lumii", şi a doua venire a Mântuitorului Hristos sau Parusia. Cu toate acestea, manipulatorii pseudoreligioşi şi pseudoştiinţifici vorbesc despre sfârşitul lumii ca despre o dispariţie a omenirii ca urmare a unor cataclisme naturale (cutremure, tsunami, inundaţii de proporţii etc.), dar despre toate acestea Biblia spune că sunt doar semne ale apropierii sfârşitului, dar nu sfârşitul propriu-zis. Semnele despre care vorbesc Biblia şi Sfinţii Părinţi sunt menite să ne avertizeze şi să ne ţină în starea de veghe, mai ales că ele pot însemna sfârşitul subit al unora dintre noi sau chiar al unor comunităţi mai mici sau mai mari. Dar înainte de sfârşitul definitiv al lumii, conform Apocalipsei, va fi o perioadă de trei ani şi jumătate de stăpânire a lui Antihrist şi abia după aceea va avea loc sfârşitul lumii, care se va realiza prin venirea Mântuitorului şi Judecata de Apoi (cf. Matei 24 şi textele paralele). Însuşi Dumnezeu a promis că nu va mai pierde pământul cu potop de apă (Facere 9, 8-17), iar cei care speculează în continuare cu astfel de idei, sunt, de fapt, defăimători ai Cuvântului lui Dumnezeu.

A doua venire a Mântuitorului va marca sfârşitul definitiv al acestei lumi, de care absolut nimeni nu va putea scăpa. Pe de altă parte, Parusia va însemna sfârşitul răului şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Iată de ce creştinii adevăraţi ar trebui să fie permanent pregătiţi şi să aştepte cu bucurie acest sfârşit al lumii, dar nu să caute modalităţi lumeşti de a evita sau de a amâna venirea Domnului. Însuşi Mântuitorul Hristos ne-a învăţat să ne rugăm "să vie Împărăţia Ta" (Matei 6, 10), iar noi spunem zilnic aceste cuvinte în rugăciunea "Tatăl nostru", fără să mai înţelegem sensul lor real: acela de a dori sfârşitul acestei lumi şi intrarea în veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu. Şi Apocalipsa se încheie cu cuvintele "Vino, Doamne Iisuse!" (22, 20), iar această chemare şi aşteptare plină de nădejde a devenit un adevăr de credinţă general, mărturisit prin cuvintele: "Cred (...) în Iisus Hristos (...), care S-a înălţat la ceruri şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit", încheind Crezul cu cuvintele: "aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin". Prin urmare, cine crede altfel despre sfârşitul lumii, nu este în acord cu învăţătura Bisericii şi nici măcar cu cuvintele pe care le rosteşte în rugăciuni.

Vom putea şti momentul Parusiei?

Chiar dacă unele "semne apocaliptice" par a se împlini mai mult ca altă dată, nouă nu ne este dat să cunoaştem timpul Parusiei sau alte etape premergătoare, pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim într-o permanentă vigilenţă ("privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" - Matei 25, 13). Orice speculaţie sau încercare de a ghici sau prezice sfârşitul lumii şi venirea Domnului, despre care "nici îngerii din cer nu ştiu când va fi" (cf. Matei 24, 36), este o minciună care nici nu trebuie luată în seamă, pentru că este de la diavol. Sectele sau mişcările religioase au prezis deja de mai multe ori sfârşitul lumii, dar acesta nu a avut loc şi nici nu poate avea loc în viitorul foarte apropiat. De ce? Pentru că mai multe profeţii biblice încă nu s-au îndeplinit, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu este mincinos; deci ele trebuie să se îndeplinească. Acestea însă nu trebuie să ne lase indiferenţi, pentru că este mult mai corect şi mai util să ne gândim şi să ne pregătim pentru sfârşitul (moartea) fiecăruia dintre noi, care poate surveni oricând, iar odată cu moartea, aşteptarea sfârşitului lumii este o aşteptare a învierii de obşte. La a doua venire a Domnului cei adormiţi vor învia, iar cei pe care îi va prinde Parusia în viaţă se vor transfigura (cf. I Corinteni 15, 51-52) şi aşa vor fi judecaţi şi unii, şi alţii fără deosebire. Creştinismul este bazat pe aceste învăţături şi fără ele nu există creştinism.