Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: În sărbători, timpul de rugăciune se măreşte

Răspunsuri duhovniceşti: În sărbători, timpul de rugăciune se măreşte

Data: 07 August 2009

Cum să-şi folosească creştinii timpul liber?

Cea mai mare parte din timpul fiecărei zile, în medie 10-12 ore, să-l folosească creştiniii pentru existenţă, lucrând manual şi intelectual, atât în familie, cât şi la locul de muncă. Pentru somn să-şi rezerve în medie 6 ore, pentru rugăciune şi metanii - dimineaţa, seara şi la miezul nopţii - să folosească cel puţin o oră sau două, pentru citit cărţi sfinte minimum o oră.

În sărbători, timpul de rugăciune se măreşte cu încă două ore, prin participarea credincioşilor la Sf. Liturghie. La fel şi pentru citirea cărţilor sfinte să folosească cel puţin două ore sau chiar mai mult, după râvnă şi putere, iar restul de timp să-l folosească pentru adunări creştineşti, pentru vizitarea în spitale a bolnavilor, pentru pelerinaje la mănăstiri, pentru odihnă, recreere şi opere de binefacere.

Cei care sunt mai râvnitori pentru Dumnezeu, tineri şi vârstnici, pot dormi mai puţin şi se pot ruga lui Dumnezeu mai mult, iar cei neputincioşi, bolnavii şi copiii pot să se odihnească mai mult. Însă, în toate să urmeze sfatul duhovnicului.

Cum trebuie atraşi copiii la biserică?

Întâi, prin îndemnul şi exemplul părinţilor. Apoi, îi conduc la biserică preoţii şi dascălii de Religie, prin sfatul şi comportarea lor creştinească. De asemenea, frumuseţea sfintelor slujbe îi poate atrage la biserică, precum şi prin Spovedanie şi Sf. Împărtăşanie, care trebuie să li se dea elevilor regulat, mai ales în cele patru posturi de peste an. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, II)