„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Răspunsuri duhovniceşti: Îngerul este prietenul nostru spre mântuire
Preacucernice părinte Aurelian Ciocan, astăzi prăznuim soborul Sfinţilor Arhangheli şi a tuturor puterilor cereşti. Care este rolul ierarhiei cereşti?
Sfinţii îngeri au o importanţă deosebită în cunoaşterea realităţii spirituale oferind omenirii putinţa unei cunoaşteri directe a planurilor divine atât pe cât îi este de trebuinţă omului. Îngerii au menirea de a educa pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu. Ziua de 8 noiembrie, consacrată cinstirii celor doi mari Arhangheli Mihail şi Gavriil, care s-au învrednicit să primească misiuni cu totul speciale din partea lui Dumnezeu, ne determină să privim cu responsabilitate spre rolul acestor duhuri slujitoare. Cercetând Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie aflăm că Arhanghelul Mihail a fost rânduit de Dumnezeu să păzească intrarea în Rai cu o sabie de foc după căderea în păcat. Capitolul 12 din Apocalipsă îl înfăţişează ca pe un conducător al oştilor îngereşti. Mihail reprezintă dreptatea divină şi pedeapsa păcatului ca înger păzitor al poporului lui Israel (Dan. 12 ,1), dar în acelaşi timp şi păzitorul poporului creştin de pretutindeni. Arhanghelul Gavriil este mesagerul Mântuirii anunţând naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind aşadar mesagerul tuturor bucuriilor pe care Dumnezeu le trimite omenirii. Îngerii sunt fiinţe fără trup înzestrate cu cugetare, voinţă şi putere; Dumnezeu face "pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc" (Ps. 103, 5). Dionisie Pseudo-Areopagitul vorbeşte despre o ierarhie a îngerilor, aceştia fiind împărţiţi în trei triade: prima este alcatuită din serafimii cei cu câte şase aripi, heruvimii cei cu ochi mulţi şi tronurile preasfinte. A doua triadă este alcătuită din puteri şi stăpâniri, iar a treia este formată din începătorii, arhangheli şi îngeri. Cei doi Arhangheli sunt pomeniţi împreună în ziua de 8 noiembrie fiindcă dreptatea ce se reflectă în chipul Sfântului Arhanghel Mihail trebuie să fie nedespărţită de iubirea reflectată în chipul Sfântului Arhanghel Gavriil. Cei doi Sfinţi Arhangheli reprezintă pentru noi o lecţie de înţelepciune. Cum trebuie să ne cinstim îngerul păzitor? Cu multă responsabilitate. Îngerii joacă un mare rol în pregătirea credincioşilor pentru dobândirea mântuirii. Încă de la botez creştinul primeşte un înger de pace credincios-îndreptător, păzitor sufletului şi trupului, deci existenţa noastră duhovnicească este legată de existenţa şi misiunea îngerilor. Mântuitorul ne spune: "Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici: că vă spun vouă că îngerii lor din ceruri pururi văd faţa Tatălui Meu" (Mt. 18,10). Sfântul Apostol Pavel le amintea evreilor că îngerii sunt "duhuri menite să slujească, trimise spre slujire pentru cei ce trebuie să moştenească iubirea" (Evr. 1, 14). Ştiind că îngerul nostru păzitor ne fereşte de rele, ne întăreşte împotriva ispitelor diavolului, ne vesteşte voia lui Dumnezeu în conştiinţa noastră, îi manifestăm evlavie ca unui partener loial în drumul nostru spre mântuire. Trebuie să-i cinstim ca pe unii care văd pururea faţa lui Dumnezeu şi sunt slujitorii Lui. Acesta este motivul pentru care Biserica a alcătuit cântări şi frumoase rugăciuni "către îngerul păzitor" pe care ar trebui să le avem tot timpul în minte.