Răspunsuri duhovniceşti: Înţelepciunea umană şi frica de Dumnezeu

Pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae", din Iaşi

Când evanghelia ne vorbeşte despre fecioarele înţelepte, se referă la acele persoane care şi-au chivernisit înţelept timpul vieţii, în perspectiva întâlnirii cu Dumnezeu. Iar pilda acestei zile de marţi, din săptămâna sfintelor şi mântuitoarelor patimi, ne arată că este necesar să ne îngrijim, să împodobim viaţa noastră nu cu o singură virtute, cum este cea a fecioriei, ci cu mulţime de virtuţi şi fapte bune.

Pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae", din Iaşi

Părinte profesor, care sunt înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei şi Marii Zi Marţi?

Ziua de Marţi, din Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri, este încadrată într-o perioadă care se împarte în trei părţi distincte: perioada premergătoare Postului Mare, Postul Mare şi, ultima săptămână, perioada postului sfintelor pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Hotarul dintre cele două perioade de post, perioada Postului Mare şi perioada sfintelor pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este marcat de pomenirea Sfântului Lazăr şi de Sărbătoarea Floriilor.

Deci, ziua de marţi este încadrată în această săptămână specială de post, din perioada prepascală. În ceea ce priveşte înţelesurile duhovniceşti ale acestei zile, ele sunt legate de întreaga perioadă prepascală, dar se încadrează şi în logica duhovnicească a săptămânii Sfintelor Pătimiri. Dacă urmărim cu atenţie, încă de la începutul Triodului vom vedea că sunt anunţate o serie de teme duhovniceşti, atât prin textele Sfintei Evanghelii, care se citesc în acea perioadă, cât şi prin mulţimea imnurilor care se cântă în cadrul sfintelor slujbe, mai ales în cadrul Vecerniei şi al Utreniei. Între temele fundamentale care apar încă de la începutul Triodului este tema rugăciunii smerite şi curate, pe care o subliniază Evanghelia Vameşului şi a Fariseului, citită chiar la începutul perioadei Triodului. Este apoi tema pocăinţei intense, pe care o desprindem din Evanghelia care ne relatează Pilda Fiului Risipitor sau tema milosteniei, tema dărniciei, în perspectiva vieţii veşnice, subliniată în Evanghelia din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi.

Apoi se reia tema postului curat în Duminică izgonirii lui Adam din Rai. Săptămâna Sfintelor Pătimiri reia temele acestea fundamentale într-o altă formă şi într-un alt cadru duhovnicesc, grupate, de această dată, în jurul patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aşadar, ziua de marţi, care ne aminteşte despre Pilda celor zece fecioare, reia una dintre aceste teme fundamentale, şi anume tema faptelor bune şi a milosteniei.

Pentru că untdelemnul din candelele fecioarelor înţelepte este interpretat de Sinţii Părinţi ai Bisericii ca mulţimea faptelor bune săvârşite de om în perspectiva vieţii veşnice, este foarte important să reţinem ideea că faptele bune sunt în relaţie strânsă, în relaţie foarte profundă cu lumina. Ele sunt sursă de lumină. Deci, vrea să ne spună această zi, din Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi, că este necesar să ne îngrijim, să împodobim viaţa noastră nu cu o singură virtute, cum este cea a fecioriei, ci cu mulţime de virtuţi şi fapte bune.

De ce sunt numite cele cinci fecioare înţelepte, având în vedere că nu le-au ajutat pe celelalte cinci fecioare?

Când Evanghelia ne vorbeşte despre fecioarele înţelepte, se referă la acele persoane care şi-au chivernisit înţelept timpul vieţii, în perspectiva întâlnirii cu Dumnezeu. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea într-un cuvânt de învăţătură, că orice timp, orice clipă, este o clipă a mântuirii, nu doar una care trece, o clipă istorică. În privinţa faptului că cele cinci fecioare înţelepte nu le-au ajutat pe celelalte cinci, se poate interpreta acest lucru ca pe o întoarcere egoistă spre ele înseşi, un fel de autosuficienţă. Noi avem suficient untdelemn, avem candelele aprinse, suntem pregătite să întâmpinăm Mirele şi nu ne interesează sau ne interesează mai puţin ce se întâmplă cu celelalte, care au venit şi ele să-L întâmpine pe Mire. Ei bine, nu este vorba de o întoarcere egoistă spre ceea ce ele deja aveau, ci ni se descoperă aici faptul că, în momentul în care Judecătorul a venit, noi nu mai putem să adunăm în candelele noastre untdelemnul faptelor bune. Mântuitorul zice aşa: "Lucraţi cât este ziuă, căci vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze". Noi, de asemenea, în Săptămâna Patimilor, cântăm lucrul acesta într-un tropar: "Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind. Şi nevrednică este cea pe care o va afla lenevindu-se". Deci, refuzul acesta al fecioarelor înţelepte de a da din untdelemnul lor este, de fapt, neputinţa de a mai face ceva pentru celălalt sau pentru tine însuţi atunci când firul vieţii a luat sfârşit.

Care sunt caracteristicile înţelepciunii creştinului?

Înţelepciunea creştinului poate fi definită în multe feluri şi are o multitudine de caracteristici. Aş sublinia, însă, înainte de toate, faptul că înţelepciunea creştinului trebuie să fie smerită. Să avem, aşadar, conştiinţa faptului că înţelepciunea este un dar primit de la Dumnezeu. În toată perioada Postului Mare noi rostim o rugăciune, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, în care zicem aşa: "Iar gândul smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale". În al doilea rând, aş menţiona faptul că acest dar al înţelepciunii pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie să fie curat şi ziditor. De asemenea, înţelepciunea trebuie să fie îndreptată spre slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului nostru şi spre folosul semenilor noştri.

Pornind de la citatul "Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu", care este raportul dintre înţelepciunea umană şi frica de Dumnezeu?

Sfântul Antonie cel Mare spune: "Eu nu mă tem de Dumnezeu, pentru că îl iubesc pe El". Frica de Dumnezeu este doar începutul înţelepciunii. Referindu-ne la înţelepciunea sfântă, dată de Dumnezeu şi folosită creator, în scopul mântuirii, spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul semenilor, aceasta are anumite trepte în maturizarea ei. La temelie este frica de Dumnezeu, însă pe treapta cea mai înaltă, deci culmea înţelepciunii, este iubirea. Într-o rugăciune pe care o rostim în cadrul anumitor slujbe, dar şi ca osteneală particulară, zicem aşa: "Ocroteşte-ne pe noi cu sfinţii tăi îngeri ca, prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi, să ajungem la cunoştinţa slavei Lui Dumnezeu". Deci înţelepciunea, pe treapta ei cea mai înaltă, este cunoaşterea slavei Lui Dumnezeu şi iubire desăvârşită. Nu poate fi om mai înţelept ca acela care îl iubeşte în chip desăvârşit pe Dumnezeu.