Răspunsuri duhovniceşti: Iubirea lui Hristos a transformat sufletul samarinencei

Părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, ce trebuie să înţelegem din întâlnirea dintre femeia samarineancă şi Mântuitorul Iisus Hristos?

Cred că punctul de plecare pentru înţelegerea acestei întâlniri dintre Mântuitorul şi femeia samarineancă ar putea fi cuvintele Mântuitorului, prin care El Se defineşte ca fiind "Calea, Adevărul şi Viaţa". Doar prin Hristos, oamenii devin biruitori ai morţii şi părtaşi veşniciei. În discuţia dintre Hristos şi femeia samarineancă observăm cum Dumnezeu Se descoperă progresiv, în funcţie şi de dispoziţia omului de a-L primi, de a-L cunoaşte. De aceea, apa cea vie, adică darul cel făcător de viaţă al Duhului, pe care Hristos o oferă în locul apei materiale (Ioan 6, 13-14), nu este dată cu sila, ci atunci când omul simte uscăciunea setei de a trăi o viaţă mai curată, în Dumnezeu. Cel ce bea din apa cea vie, harul divin, devine el însuşi izvor al învăţăturilor dumnezeieşti şi nu numai că nu mai are nevoie de sfătuirile altora, ci va dobândi chiar puterea de a sfătui şi ridica pe mulţi. Aşa se explică, de pildă, mulţimea de credincioşi care se strâng în jurul marilor duhovnici, ei simt, prin aceştia, darul şi ajutorul de la Dumnezeu.

O altă problemă pe care o clarifică Mântuitorul Iisus Hristos este "închinarea în duh şi în adevăr". Despre ce închinare este vorba?

Întâlnirea cu Dumnezeu nu se leagă de un loc anume, în sensul că fiecare om I Se poate închina din tărâmul unde vieţuieşte, nu neapărat la Ierusalim sau într-un munte aparte. Adevărata închinare nu se face prin respectarea unor ritualuri devenite formale, ci prin Evanghelie, adică prin virtute şi credinţă dreaptă. Hristos este Cel care îi înalţă pe oameni către Dumnezeire, de aceea cuvintele Sale sunt izvorul vieţii veşnice. Dacă Dumnezeu este Iubire şi S-a pogorât între oameni din iubire, atunci, aceştia nu pot decât prin iubire să-L urmeze şi să-L slujească.

Mai impresionează încă ceva din convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă. Puterea iubitoare a Lui a transformat sufletul femeii, care era legată cu multe patimi (avusese cinci bărbaţi). Numai Dumnezeu putea realiza aşa ceva, femeia aceasta a devenit o mare misionară. Credinţa ei mărturisită a făcut-o să uite de sete (de problema personală) şi a alergat în cetate, a avut grijă de binele celorlalţi, le vesteşte şi lor pe Mesia. Cred că astfel trăieşte adevăratul închinător, ca un mărturisitor căruia îi pasă de soarta celorlalţi. Ne uimesc locuitorii cetăţii care au avut nevoie de doar două zile ca să creadă în Mesia. Ei au simţit şi au înţeles puterea Lui, în timp ce poporul ales L-a alungat.

Grija pentru mântuirea oamenilor a fost hrana lui Hristos, de aceea şi noi putem ajunge la asemănarea cu El doar prin osteneala de a ne lumina pe noi înşine şi pe ceilalţi.