Răspunsuri duhovniceşti: La patul suferindului ca în faţa altarului

Părinte, ce ajutor primesc creştinii care participă la Taina Sfântului Maslu?

În rugăciunile Tainei Sfântului Maslu, preoţii şi credincioşii cer de la Dumnezeu: tămăduirea trupului, iertarea şi curăţirea sufletului de păcate, sălăşluirea Duhului Sfânt în cel bolnav, eliberarea simţurilor de influenţele rele şi alungarea nevăzuţilor vrăjmaşi, toate acestea cerându-se pentru ca bolnavul, devenit sănătos trupeşte şi sufleteşte, să poată duce mai departe o viaţă curată, bineplăcută lui Dumnezeu. Aşa cum preciza şi părintele Dumitru Stăniloae în Dogmatica, în Taina Maslului se împărtăşeşte credinciosului bolnav în chip nevăzut harul tămăduirii sau uşurarea suferinţei fizice, al întăririi sufleteşti şi al iertării de păcatele rămase după mărturisire, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor. Uneori harul lui Dumnezeu lucrează mai mult sau mai puţin direct asupra trupului, vindecându-l, deşi, chiar şi în acest caz, se produc şi întărirea sufletească, şi iertarea păcatelor celui bolnav.

Deci această slujbă nu se adresează numai celor bolnavi?

Nimeni nu este fără de păcat, nimeni nu este fără de suferinţă, cu toţii avem nevoie de ajutorul harului primit de la Dumnezeu prin rugăciunile preoţilor şi ale credincioşilor prezenţi la Sfânta Taină a Maslului. Chiar dacă cineva nu este cuprins de vreo boală, durere sau suferinţă trupească, este bine să participe la această Sfântă Taină conştientizând efectele binefăcătoare ale acesteia asupra sufletului său. Nu este o separaţie între lucrarea harului asupra trupului şi asupra sufletului, harul sfinţitor şi tămăduitor nelimitându-şi efectele sale binefăcătoare doar asupra trupului fără a le extinde şi asupra sufletului. Pentru că omul este o fiinţă bipolară, psihosomatică, efectele acestei Sfinte Taine ne sunt îndoite, sporite. Astfel, sunt sfinţite prin harul Duhului Sfânt sufletele noastre, în mod nevăzut, iar cu materiile folosite şi sfinţite la această Taină, adică apa, untdelemnul, pâinea, vinul şi celelalte, sunt sfinţite trupurile noastre.

Deci, Biserica s-a îngrijit de cei în suferinţă încă de la începuturile ei.

Dintotdeauna, Biserica a avut în atenţie pe cei pe care i-a găsit Dumnezeu vrednici de astfel de încercări ale bolilor. Marea dragoste şi deosebita grijă a Bisericii faţă de credincioşii suferinzi s-au concretizat, chiar din primele veacuri ale creştinismului, în importante aşezăminte filantropice. Ne amintim desigur de Vasiliada - acel nou oraş al carităţii, cum numea Sfântul Grigorie Teologul acea instituţie de binefacere întemeiată de Sfântul Vasile cel Mare, care apoi a fost o paradigmă pentru asistenţa socială de mai târziu, chiar până în zilele noastre. Ne amintim, de asemenea, că primele spitale au fost înfiinţate în incinta mănăstirilor, aşa-numitele bolniţe unde monahii stăteau ca în faţa altarului la patul fiecărui suferind pe care îl slujeau. Ei, care considerau că, după Dumnezeu, orice om e ca un dumnezeu, slujeau pe cei bolnavi cu dragoste creştină, îi îmbărbătau în răbdare, le insuflau nădejdi de mai bine, le mângâiau sufletele, rememorau sensul bolii şi scopul principal al vieţii pământeşti caduce - aceasta mai ales pentru bolnavii aflaţi într-o stare terminală sau pentru cei cărora li s-a comunicat un diagnostic letal sau un prognostic infaust -, apoi supuneau dezbaterii şi cauzele bolilor, precum şi faptul că în durerile fără voie se ascunde mila lui Dumnezeu, învăţându-i că suferinţa trupului este purificatoare (căci aşa cum focul curăţă rugina de pe fier, aşa boala curăţă păcatul omului) şi mai ales că nu sunt singuri pe acest drum al suferinţei, căci Hristos suferă cu fiecare, până la sfârşitul veacurilor, potrivit suferinţei fiecărui om, precum glăsuiesc gurile sfinte ale Părinţilor Bisericii. Toate acestea nu au rămas doar amintiri, ci sunt transpuse şi în zilele noastre în practică de bunii noştri credincioşi. Biserica pune la dispoziţia bolnavilor - mai ales a celor ce provin din familii paupere - consultaţii şi tratamente gratuite, ea fiind şi astăzi, prin programele ei de asistenţă socială, alături de cei aflaţi în suferinţă.