Răspunsuri duhovniceşti: Legea veche şi mântuirea noastră

Părinte, cum comentaţi evoluţia conştiinţei umane în istoria omului de după Adam?

Omul a primit de la Dumnezeu, chiar din momentul zidirii sale, conştiinţa morală sau legea naturală pe care nu o are nici o altă fiinţă creată. După căderea în păcat, conştiinţa morală s-a întunecat, a devenit opacă deoarece Adam a nesocotit porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Din cauza acestei greşeli, protopărinţii noştri au fost alungaţi din Rai, singurul coordonat spre bine care rămăsese în ei fiind conştiinţa morală. Acest criteriu nescris de vieţuire a rămas normativ, de-a lungul veacurilor, pentru conştiinţa neamurilor, după cum afirmă Sfântul Apostol Pavel: "Păgânii (neamurile) care n-au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără în ziua în care Dumnezeu va judeca prin Iisus Hristos, după Evanghelia Mea, cele ascunse ale oamenilor" (Romani 2, 14-16). Sfânta Scriptură oferă de asemenea numeroase argumente şi dovezi despre existenţa şi importanţa conştiinţei morale.

Cum vă explicaţi cunoscuta expresie teologică "Noul Testament se ascunde în cel Vechi, Vechiul Testament se descoperă în cel Nou"?

Scopul venirii Mântuitorului Hristos în lume şi al întemeierii Bisericii este mântuirea oamenilor şi ştergerea păcatului strămoşesc prin care cu toţii eram lipsiţi de bunătăţile cele veşnice. Pentru împlinirea acestui scop sfânt, Dumnezeu a rânduit legi scrise: Legea Vechiului Testament şi Legea Noului Testament, menite să întărească şi să îndumnezeiască conştiinţa morală a poporului ales.

Aşadar, prin Legea Vechiului Testament putem înţelege totalitatea poruncilor şi a dispoziţiilor pe care Dumnezeu le dă în perioada veche poporului ales, mai întâi prin Avraam şi ceilalţi patriarhi, în chip deosebit prin Moise, iar apoi prin prooroci. În tot acest parcurs se poate observa cu uşurinţă o evoluţie gradată care culminează oarecum cu Legământul Sacru de pe Muntele Sinai, pe care Dumnezeu îl încheie cu Moise în numele poporului iudeu. De aceea, de cele mai multe ori, Legea Vechiului Testament se confundă cu Legea lui Moise. Importanţa acestui legământ era dată de puterea lui de a-i menţine pe iudei în credinţa monoteistă, de cultivarea adevăratelor virtuţi şi mai ales de încărcătura sa mesianică, un adevărat "pedagog către Hristos" (Galateni 3, 24). Cu timpul, în jurul acestui nucleu au fost rânduite şi alte prevederi, Legea mozaică devenind astfel un adevărat cod civil al poporului ales. (Diac. Ioniţă Apostolache)