Răspunsuri duhovniceşti: Lumânarea, „isonul“ şi „ritmul“ rugăciunii

Părinte profesor, ce simbolizează lumânarea aprinsă la biserică? Cât de important este acest gest pentru creştinul practicant?

Cultul divin este reprezentat de acele forme sau acte religioase prin care omul este pus în legătură cu Dumnezeu, prin care acesta îşi manifestă simţămintele de adorare şi cinstire şi prin care se mijloceşte sfinţirea sa şi mijlocirea harului dumnezeiesc. În cadrul cultului divin, Sfânta Biserică foloseşte anumite materii, adică mijloace materiale care exprimă într-o formă concretă adevărurile cele mai presus de fire şi de înţelegere. Despre necesitatea unor lucruri materiale în cadrul Sfintelor Taine şi al cultului divin, Sfântul Ioan Damaschinul zice: "dacă ai fi netrupesc, Dumnezeu ţi-ar împărtăşi netrupeşte cele dumnezeieşti; dar fiindcă eşti şi trup, El îţi împărtăşeşte cele dumnezeieşti prin cele materiale".

Aceste materii, pe de o parte, constituie o jertfă adusă de om Creatorului, deoarece el, care a fost aşezat ca stăpân peste făptură (Fac. 1, 28), este şi reprezentantul, mijlocitorul şi preotul care aduce lui Dumnezeu prinos: "ale Tale dintru ale Tale". Pe de altă parte, toate aceste materii au o simbolistică duhovnicească care îl ajută pe credincios să trăiască taina credinţei în toate fibrele fiinţei sale şi legătura cu Cel Prea Înalt să fie marcată de concreteţe.

Lumânarea, una dintre materiile cultice, constituie o jertfă materială prin ardere. Nu o materie oarecare, deoarece ceara din care sunt făcute lumânările este produsă de către albine, care duc o viaţă feciorelnică; ceara este expresia purităţii. Arderea lumânării este simbolul concret al rugăciunii, deoarece omul rugător este o flacără arzândă care arde pentru Dumnezeu. Lumânarea ce însoţeşte slujba sau rugăciunea personală este şi o formă prin care credinciosul mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la El, ea fiind "isonul" ce însoţeşte rugăciunea, făcută din inimă smerită, dar şi "ritmul" ce predispune la neîncetata rugăciune (I Tes. 5, 17).

Dar candela, pentru ce o aprindem la altarul nostru de rugăciune?

Candela în care arde untdelemnul are aceeaşi semnificaţie ca şi lumânarea. Untdelemnul este un dar al lui Dumnezeu, "grăsimea pământului de jos" (Lev. 2, 15-16) precum şi un rod al muncii omului cu care sunt binecuvântaţi cei aleşi, este şi medicament (Lc. 10, 34), şi aliment de bază pentru a cărui înmulţire ne rugăm la Litie şi la alte rugăciuni. Arderea untdelemnului în candelă este un prinos de mare preţ adus Domnului Dumnezeu întru miros de bună mireasmă. Însuşi Dumnezeu porunceşte prin Moise să-i fie aduse prinoase: "untdelemn pentru candele, miresme pentru mir şi pentru tămâia cea binemirositoare" (Ieş. 25, 6). Acest prinos, "untdelemnul de măsline, curat şi limpede trebuie să ardă în candele necontenit ziua şi noaptea în faţa altarului din cortul mărturiei" (Lev. 24, 2-4). Biserica a preluat această practică dintru început şi în sfintele locaşuri, dar şi în casele credincioşilor; în colţul de rugăciune ce constituie altarul bisericii celei mici, a familiei, arde discret şi continuu lumina pâlpâindă a candelelor, după cuvântul pricesnei: "Pentru Tine candeli/ În altare ard,/ Tu la zile sfinte/ Miruieşti cu nard."

Untdelemnul simbolizează harul Duhului Sfânt care rodeşte virtuţile ce împodobesc sufletul omului credincios asemenea fecioarelor celor înţelepte (Mt. 25, 1) şi de aceea arderea continuă a candelei cheamă la stăruinţă în virtute şi conlucrare permanentă cu aceasta, spre desăvârşire.

Care e simbolistica, de fapt, a luminii în Biserica noastră?

Şi lumânarea, şi candela produc lumină. Lumina este un atribut al lui Dumnezeu, căci "Dumnezeu este lumină" (I In. 1, 5). Şi Fiul întrupat este "Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume" (In. 1, 9). Lumina este şi simbolul Împărăţiei lui Dumnezeu de care se vor împărtăşi binecuvântaţii Părintelui ceresc, Căruia zicem cu psalmistul: "că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta, vom vedea lumină" (Ps. 35, 2).

Aşadar, prin folosirea lumânării şi a candelei în cultul creştin, pregustăm deja pacea, bucuria şi lumina din ziua cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu.