Răspunsuri duhovniceşti: Luptăm cu diavolul doar înarmându-ne cu Hristos

Preacucernice părinte Romeo Ene, pornind de la episodul despre vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, care se va citi mâine în biserici, explicaţi-ne cum ne poate amăgi diavolul?

Mântuitorul Hristos a străbătut lumea mai mult cu minunile Sale decât cu paşii. Una dintre multitudinea de minuni săvârşite de Fiul lui Dumnezeu este şi vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor.

Mai pe înţelesul tuturor, minunea este o lucrare neobişnuită, care se săvârşeşte mai presus de legile naturii.

Sfânta Evanghelie ne descrie felul de a trăi al demonizatului, precum chinul trupesc şi sufletesc al celui care a ieşit în întâmpinarea Mântuitorului, în ţinutul muntos al Gadarei. Imaginea e înfricoşătoare. Diavolul nu sălăşluieşte în iad, aşa cum greşit se crede, ci "...umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită". Câmpul de luptă este pământul, sunt sufletele omeneşti, de aceea, Sfântul Evanghelist Ioan îl numeşte pe satana "stăpânitorul acestei lumi". La uşa sufletului nostru stă întotdeauna Hristos, Care aşteaptă să I se deschidă (Apocalipsa 3, 20), dar lângă El stă şi diavolul, prefăcându-se chiar în înger de lumină, care va căuta să-l amăgească pe om pentru a-l atrage în cursele viclene.

Satana face orice pentru a nu ne mai încrede în puterea lui Hristos, Mântuitorul tuturor, ba chiar ne va amăgi să ne încredem mai mult în puterile noastre decât în puterea dumnezeiască. Evanghelia vindecării demonizatului ne arată că învoirea cu diavolul desfigurează, dezumanizează, omoară sufletul, iar oamenii apelează tot mai des la vrăjitorii, descântece, care sunt unelte diavoleşti.

Un părinte spunea: "Cel mai mare păcat al vremurilor noastre este nedeosebirea duhurilor". Faptul că lucrurile anormale, nefireşti, diavoleşti au început a fi privite ca fiind fireşti şi normale, chiar protejate de lege, ne face să credem că lumea este din ce în ce mai mult în stăpânirea diavolului. Omul înrobit de păcate pe care nu le mai distinge, sau pe care le priveşte ca fiind virtuţi, poate ajunge un demonizat. Dacă vrem să ne iubească Dumnezeu, trebuie ca mai întâi să-I arătăm dragostea noastră prin alungarea păcatelor, prin lupta pe care o ducem cu propriile patimi.

De ce arme dispunem în lupta cu diavolul?

Viaţa pe pământ este o luptă nesfârşită cu potrivnicul. Nu ne putem lupta cu diavolul decât înarmându-ne cu Hristos. Sfântul Ioan Scărarul ne spune: "Biruieşte-i pe potrivnici cu numele lui Iisus, chemându-l cât mai des, că o armă mai puternică nu vei găsi în cer, nici pe pământ". Hristos Domnul ne oferă armele cele mai de temut: postul şi rugăciunea: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post" (Mt. 9, 29). Alături de post şi rugăciune mai trebuie să punem pază atât minţii, cât şi inimii, ca nu cumva gândurile rele, necuviincioase, necurate să ne îndemne la păcat. Apoi, un alt mijloc de luptă împotriva duhurilor necurate este semnul Sfintei Cruci, după cum frumos spune o cântare liturgică: "Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat nouă!".

Diavolul nu are nici o putere asupra noastră, decât atât cât îi îngăduim noi să aibă atunci când ne învoim cu ispita.

Hristos a venit în lume "ca să strice lucrurile diavolului" (I In. 3, 8), de aceea creştinii trebuie să urmeze cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui" (Efes. 6, 10).