Răspunsuri duhovniceşti: Maica Domnului, darul cel mai de preţ al omenirii

Părinte, care este învăţătura Sfintei noastre Biserici despre Sfânta Fecioară Maria?

Despre Maica Domnului vorbesc atât de frumos Scripturile, Sfinţii Părinţi, imnele noastre liturgice, mărturisind-o ca fiind "mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii". După cum spune părintele profesor Dumitru Stăniloae, ea este darul cel mai ales pe care omenirea îl putea oferi vreodată Creatorului ei. A respinge dumnezeirea cu care a fost înzestrată Sfânta Fecioară, adică pururea ei feciorie, înseamnă a nega Întruparea Cuvântului.

După ce a fost prefigurată de nenumărate ori în Vechiul Testament, Sfânta Fecioară s-a învrednicit ca "la plinirea vremii", prin sfat dumnezeiesc, să poarte în pântece pe Cel ce venea să se facă om ca pe om să-l facă Dumnezeu. Din nefericire, dumnezeirea Maicii Sfinte nu a rămas netăgăduită, existând dintotdeauna voci rătăcite de la adevăr, care, fie din neştiinţă, fie dintr-o învrăjbire diavolescă asupra adevărurilor dumnezeieşti, au socotit-o pe Preasfânta Născătoare o femeie obişnuită, cu o viaţă normală, nefiind nici pe departe "theotocos" (Născătoare de Dumnezeu), ci "antropotocos" (născătoare de om), sau cel mult "hristotocos" (născătoare de Hristos). Datoria noastră de membri ai adevăratului Trup Tainic al Mântuitorului Hristos este una apologetică, de a mărturisi adevărul despre valoarea inestimabilă pe care Maica Domnului o are în viaţa Bisericii până la sfârşitul veacurilor.

Scrierile Vechiului Testament sunt primele care fac referiri la venirea Răscumpărătorului ce se va naşte dintr-o fecioară. Astfel cunoaştem că femeia va fi alături de Dumnezeu în lupta pentru bine (Fac. 3, 15), va fi fecioară (Is. 7, 14), din seminţia lui Iuda (Fac. 49, 10), ca o scară pe care se coboară Dumnezeu pentru a uni cerul cu pământul (Fac. 28, 12), va fi Sionul cel adevărat, năstrapa de aur, chivot însufleţit, vas ales.

Toate aceste prefigurări au fost analizate mai târziu din punct de vedere tipologic. În felul acesta, Sfânta Fecioară este locul prezenţei lui Dumnezeu în Israel. Dacă Tatăl este Izvorul Slavei, Fiul cel născut din Fecioară este strălucirea slavei. Tabloul întâlnirii dintre Maria şi Elisabeta este asemănător cu cel al aducerii Chivotului Legii din cartea a doua a Regilor: "Şi punând chivotul Domnului afară într-un car nou, l-au scos din casa lui Aminadab… şi l-au dus cu chivotul Domnului, iar David şi toţi fiii lui Israel cântau înaintea Domnului." (II Regi 6, 3-5).

Am putea concluziona că Maria, cea Purtătoare de Dumnezeu, este asemenea chivotului legii, şi cu mult mai presus de aceasta, pentru că prin ea se realizează concret şi real prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Israel. (Diac. Ioniţă Apostolache)