Răspunsuri duhovniceşti: „Mănăstirea este tinda Raiului“

Preacuvioase părinte Visarion Joantă, mai intră oamenii în monahism? Ce îi atrage pe aceştia?

În Predica de pe Munte, Mântuitorul a adresat ascultătorilor Săi porunca cu privire la desăvârşirea religios-morală: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este" (Mt. 5, 48); apoi, în alt context, a îndemnat pe ucenici, dar şi pe noi cei ce credem în cuvântul Mântuitorului: "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Mt. 16, 24).

Căile de urmare a lui Hristos sunt multe. Fiecare credincios are posibilitatea să-şi aleagă în viaţă calea care i se pare lui mai potrivită, sau pentru care are chemare şi vocaţie. Indiferent de calea pe care o urmează, adevăratul credincios trebuie să dea dovadă, prin tot ceea ce gândeşte, vorbeşte şi face, de un autentic duh creştin, care să-i aducă împlinirea sa din punct de vedere religios-moral.

Calea sau drumul duhovnicesc al vieţii monahale este unul dintre aceste posibilităţi. În tradiţia Bisericii Ortodoxe nu există nici o diferenţă din punctul de vedere al conţinutului între spiritualitatea mirenilor şi cea a monahilor. Sunt două aspecte ale aceleiaşi realităţi duhovniceşti: desăvârşirea religios-morală. Viaţa monahală, în tradiţia ortodoxă, este consacrată unei experienţe personale a lucrării Duhului Sfânt prin ascultare, sărăcie şi feciorie (curăţenie trupească şi sufletească), adică cele trei voturi pe care cel ce intră în viaţa monahală le face înaintea lui Dumnezeu, a episcopului, a stareţului sau a duhovnicului, precum şi înaintea obştii monahale şi a credincioşilor prezenţi la oficierea ritualului liturgic al tunderii în monahism.

Care este situaţia monahismului în ţara noastră?

La noi, la români, viaţa monahală are o vechime de aproape 2000 de ani. E adevărat că în perioada regimului comunist (1944 - 1989) multe mănăstiri au fost închise. Mulţi vieţuitori au fost daţi afară din mănăstire în urma decretului din 1959. Cu toate acestea, erau deschise peste 100 de mănăstiri şi schituri. Regimul comunist controla şi verifica cu multă atenţie persoanele care voiau să îmbrăţişeze viaţa monahală, căutând prin diferite mijloace să împiedice, mai ales pe tineri, să îmbrăţişeze viaţa monahală. După 1989 s-a constatat o explozie de tineri şi tinere care au intrat în mănăstire. Dovadă este numărul mare de aşezăminte monahale construite în toată ţara (peste 600), cu aproximativ 9.000 de vieţuitori. E adevărat că unii dintre ei nu au avut nici o chemare pentru monahism, dar majoritatea au simţit o chemare spre acest fel de vieţuire creştină.

Astăzi, numărul celor care îmbrăţişează viaţa monahală s-a mai diminuat. Duhul secularizării, care încet începe să pună stăpânire şi pe mentalitatea multor creştini, dorinţa spre cele materiale (bani, maşini, distracţii etc.) reprezintă cauza acestei diminuări. Se spune în lumea monahală că mănăstirile sunt tinda Raiului şi grădina Maicii Domnului. Putem avea nădejdea că Dumnezeu şi Maica Domnului nu ne vor uita şi că monahismul va dăinui cât va fi lumea aceasta, cu toate scăderile şi neputinţele care sunt inerente nu numai oamenilor din lume, ci şi vieţuitorilor din aşezămintele monahale. Se greşeşte atunci când se confundă persoana cu instituţia. Mănăstirea face parte din structura organizatorică a Bisericii. Biserica este sfântă şi nu se poate întina de nevrednicia membrilor ei. Omul poate greşi, dar se şi poate îndrepta din greşeală. Să ne rugăm pentru astfel de situaţii!