Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Martiriul este integrat în vocaţia creştinului

Răspunsuri duhovniceşti: Martiriul este integrat în vocaţia creştinului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Daniela Ciobanu - 09 Martie 2011

Părinte, ce învăţături putem desprinde din martiriul Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia?

După cum se vede şi din exemplele altor martiri, credinţa se mărturiseşte "prin cuvânt" (omologia), iar cel ce o face este un "mărturisitor" şi, într-un mod încă mai înalt şi mai deplin, credinţa este mărturisită prin suportarea pentru Hristos a tot felul de chinuri culminând cu moartea violentă "martiria prin fapte", iar cel ce mărturiseşte este "martir". Pătimirile martirilor sunt de o varietate şi asprime ce întrec orice imaginaţie. Nesocotind însă aceste chinuri, martirii arată că "patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi" (Rom. 8, 18).

Sfinţii 40 de Mucenici, ostaşi din cetatea Sevastiei din Armenia, au fost osândiţi la moarte prin îngheţare pentru credinţa lor în Hristos. Scoşi teferi după o noapte din apa aproape îngheţată a lacului din Sevastia, li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi mai apoi au fost arşi în cuptor, primind astfel cununa neveştejită a muceniciei.

Prin pătimirile lor, aceştia ne învaţă că ei poartă în trup pe Hristos. Târâţi în faţa eparhului, li s-a cerut să se lepede de credinţă; au fost ademeniţi cu multe promisiuni, au fost supuşi la chinuri, au fost bătuţi cu pietre şi torturaţi, şi totuşi aceste munci nu i-au putut înfrânge. Prin răbdare, ei au arătat că acolo unde este credinţă şi dragostea pentru Dumnezeu, nimic nu este înspăimântător; acolo unde este slava lui Dumnezeu, nu este nimic dureros. De la ei învăţăm că în vreme de prigoană cei ce cred în Hristos nu sunt singuri, ci Hristos pătimeşte în ei şi cu ei lucrează biruinţa spre întărirea Bisericii şi spre slava Sfintei Treimi.

Mărturisirea de credinţă a martirilor are o continuitate până în timpurile noastre sau se adresează doar asupritorilor?

"Mărturisirea", care este o permanenţă în viaţa Bisericii, are o dimensiune pastoral-liturgică. Ea se adresează în primul rând celor din Biserică şi abia în al doilea rând celor din afara Bisericii, păgânilor. Mărturia dată de martiri este aşa de importantă pentru creştini, încât Biserica a integrat-o în cult şi este citită la sinaxa liturgică pentru zidirea internă a Bisericii, pentru sporirea credinţei, speranţei şi dragostei între fraţi, spre slava lui Dumnezeu. Mărturisirile de credinţă ale martirilor aparţin fondului statornic al tradiţiei; sunt Sfânta Tradiţie şi izvor de credinţă şi viaţă duhovnicească pentru Biserică deopotrivă cu Sfintele Scripturi.

Concomitent, martiriul are şi o dimensiune apologetic-misionară, întrucât cel ce îşi pune viaţa pentru Hristos este un martor credibil care poate să convingă pe necredincioşi, pe eretici şi păgâni cu privire la adevărul credinţei creştine despre nemurirea sufletului şi învierea trupurilor. Apologeţii utilizează acest gen de argumentare în favoarea credinţei. Tertulian a utilizat proba acestor "nebuni" incurabili pentru Hristos care în mod paradoxal mor pentru a trăi ("Ad nationes"). Faptul însuşi că păgânii încercau prin toate mijloacele să împiedice pe creştini să dobândească sfintele moaşte ale martirilor este o dovadă că ei erau conştienţi de importanţa şi valoarea acestora.

În sinaxarul zilei se spune că acei creştini care au fost de faţă la pătimirile celor 40 de Mucenici au adunat ceea ce a mai rămas din sfintele lor oseminte spre a le păstra spre cuvenita cinstire. Biserica a integrat sfintele moaşte mărturiei pe care martirii au dat-o prin puterea Duhului Sfânt pentru Hristos şi, în consecinţă, acestea au fost cinstite după vrednicie şi păstrate cu evlavie în sfintele biserici care se numeau din acest motiv "martyria", adică "locuri de mărturisire" sau "locuri sfinte".

În fine, martiriul ca mărturie a Împărăţiei este integrat condiţiei Bisericii (care nu este din lume) de a fi în lume şi cu lumea. Martiriul este integrat în vocaţia creştinului de a-L mărturisi pe Hristos în tot locul şi în toate împrejurările atât prin cuvânt, cât şi prin fapte. Atunci când el are loc, este primit ca un dar şi ca o favoare nemeritată de la Dumnezeu. În Actele Martirice găsim această mărturie: "Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, Te binecuvântez că m-ai învrednicit de ziua şi de ceasul acesta, ca să iau parte cu ceata mucenicilor la potirul Hristosului Tău, spre învierea vieţii de veci în nestricăciunea Duhului Sfânt. Pentru aceasta Te laud, Te binecuvântez şi Te preamăresc".