Răspunsuri duhovniceşti: „Martirul are mintea lui Hristos“

Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Irineu, care este locul pe care îl ocupă martirul sau mucenicul în Biserica noastră?

Martirul este un purtător al lui Dumnezeu. De fapt, Iisus Hristos se sălăşluieşte în mucenic şi mucenicul trăieşte în Dumnezeu. Nu ar fi suportat niciodată patimile şi suferinţele fără ajutorul Mântuitorului Hristos, aşa cum El Însuşi învaţă: "Fără de Mine nu puteţi face nimic". Martirul trăieşte această unire despre care Sfântul Apostol Pavel spune că: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos Trăieşte întru Mine". Deci Dumnezeu trăieşte în fiecare martir. El este Cel care primeşte suferinţele şi împarte cununile mucenicilor în Împărăţia cea Veşnică, asemenea unui arbitru care îl remarcă pe alergătorul din arena credinţei, îl încurajează şi îl întăreşte să meargă după legea cea bună.

În lupta martirică trebuie să avem în vedere o permanentă încrâncenare împotriva ispitelor diavoleşti. De fapt, prin suferinţele lor, martirii luptau împotriva diavolului care căuta din răsputeri să rupă măcar o blasfemie din gura lor, zdrumicată de atâtea chinuri.

Martirii sunt ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu, ca un prinos de recunoştinţă al creştinătăţii. Ei sunt aleşii credinţei, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare. În toate pătimirile lor ei s-au rugat permanent pentru cei care-i chinuiau şi nu puţini dintre aceştia au lăsat armele torturii şi s-au îndreptat spre Hristos. Ei se roagă neîncetat pentru întreaga omenire, se roagă pentru ca toţi să cunoaştem Adevărul, pentru ca întunericul să dispară şi lumina să triumfe. Pentru aceasta ei îmbracă haina cea strălucitoare a botezului sângelui şi devin ca o Euharistie adusă lui Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica îi păstrează ca o mulţumire, iar zilele lor de prăznuire sunt cele ale trecerii în Împărăţia lui Dumnezeu, adevărate zile de naştere în ceruri. Ei sunt primiţi în comuniunea sfinţilor fără să mai treacă pe la judecată, căci ne spune psalmistul: "Că s-au mutat din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer", asemenea tâlharului de pe cruce care a intrat cu Hristos în Rai.

Ce ne puteţi spune despre credinţa martirică?

Martirul crede în Dumnezeu şi este pătruns de căldura şi adevărul credinţei pentru că el experimentează şi gustă această credinţă, trăieşte în ea şi se hrăneşte cu ea. A fost atinsă inima lui, luminată mintea lui şi sufletul i-a devenit cu adevărat făclie aprinsă de dorul după Dumnezeu. Martirii sunt aşadar focuri care ard după dragostea lui Dumnezeu, aşa cum putem vedea şi în troparul de la sfintele muceniţe: "Pe Tine Mirele Meu te iubesc şi pentru tine mă chinuiesc, ca să împărăţesc întru Tine". Fiecare martir merge pregătit către jertfa sa întrucât în inima lui deja s-a pogorât Sfânta Treime. El are mintea lui Hristos, adică se află într-o permanentă stare de jertfă, într-o permanentă stare de ardere de tot căci nu mai rămâne nimic din el care să fie pentru sine. Ei primesc cu bucurie momentul plecării lor din lume pentru că după moarte îi aşteaptă Hristos. "Noi suntem grâul lui Dumnezeu - spunea Sfântul Ignatie Teoforul - şi cât de mult dorim să fim măcinaţi de dinţii fiarelor ca să ne găsim făină curată, ca pâinea euharistică, pentru Împărăţia lui Dumnezeu". Deci, martirul se pregăteşte continuu să devină Euharistie, să devină prinos bine plăcut Stăpânului Hristos. Aşa este şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, arhistrategul luptei împotriva ispitei, pe care Sfânta noastră Biserică îl prăznuieşte astăzi.